Antena 3 CNN Actualitate Cazul fetei ucise de urs în Jepii Mici schimbă legea. Animalele care ajung aproape de localități ar putea fi împușcate mai ușor

Cazul fetei ucise de urs în Jepii Mici schimbă legea. Animalele care ajung aproape de localități ar putea fi împușcate mai ușor

ucisa urs antena 3 cnn profimedia
Tânăra de 19 ani a fost ucisă de un urs pe traseul montan Jepii Mici, care este un traseu frecventat de turiști. Sursa foto: Antena 3 CNN - Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    11 Iul 2024   •   09:33

Tragedia de la Jepii Mici, unde o tânără de 19 ani a fost omorâtă de un urs, i-a determinat pe politicieni să-şi asume introducerea unui nou set de reglementări în lege.

Astfel, este vorba de permisiunea de a împuşca sau eutanasia urşii, dacă aceştia se apropie prea mult de aşezările umane. 

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a propus deja un proiect de lege în acest sens, iar premierul Marcel Ciolacu a cerut o sesiune extraordinară în Parlament.

Klaus Iohannis: Cred că s-a ajuns prea departe

Şi preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat miercuri, de la Washington, la cazul din Munţii Bucegi în care o tânără a fost ucisă de urs, spunând că l-a şocat evenimentul, mai ales că sâmbătă a fost pe un traseu foarte aproape de locul în care s-a produs tragedia.

El a mai spus că trebuie să înţelegem că nu putem să lăsăm oamenii să fie omorâți de animale.

„Cred că s-a ajuns prea departe. Sunt foarte îngrijorat și m-a șocat evenimentul. Sâmbătă am fost și eu pe un traseu din Munții Bucegi și după puțin timp să aflu că foarte aproape de locul în care m-am aflat s-a întâmplat această nenorocire.

Îmi pare foarte rău pentru persoana care a fost o victimă acolo, pentru familia ei, dar îmi pare foarte rău pentru România, fiindcă avem resurse naturale incredibile și nu prea știm să le gestionăm cum trebuie.

(...) Deci este o mare emoție, se convoacă o ședință de Guvern, se discută în Parlament, după care trecem mai departe.

Dacă vrem în continuare să avem un turism sănătos în România, trebuie să înțelegem că nu putem să lăsăm oamenii să fie omorâți de animale, cum nu cred că animalele trebuie să fie omorâte doar pentru distracție. 

Dar calea de mijloc trebuie găsită și eu sper că de data aceasta cei responsabili să găsească o soluție reală. (...) Nu putem să protejăm animale în detrimentul oamenilor”, a declarat Klaus Iohnannis.

Între timp, moartea tinerei pe un traseu montan din Munţii Bucegi a împărţit ţara în două. Unii deplâng soarta fetei şi caută vinovaţi, alţii cer explicaţii pentru împuşcarea ursului. 

Traseul pe care aceasta se afla este unul extrem de frecventat de turişti, prin sălbăticie, dar şi unul unde iubitorii de drumeţii au semnalat de multă vreme prezenţa urşilor. 

Mama victimei: Am sunat-o și i-am spus să aibă grijă cu urșii

Chiar mama victimei a declarat că nu era pentru prima dată când fusese fugărită de urs în pădure.

„Am vorbit cu ea, nu m-a sunat ea, eu o sunam mereu. Eu o sunam că eram preocupată cu muntele ăsta. Am sunat-o şi i-am zis: „Dia, nu te du, te rog, nu te du!”.

I-am spus să aibă grijă și ea a spus „nu, că m-ai ținut mereu mai strâns și acum vreau să mă duc, să fac o experiență de-asta”. 

Şi i-am spus: „Dacă te duci, ai te rog grijă cu urşii, ai te rog grijă la râpe, la toate, că e foarte periculoasă perioada asta”, a continuat mama victimei.

Diana Maria Cazacu avea 19 ani. Abia luase BAC-ul şi voia să evadeze în sălbăticia din munţii Bucegi. A fost atacată pe potecă şi târâtă de sălbăticiune sub ochii iubitului. Nu a avut nicio şansă.

Ursul a muşcat-o de picior şi s-au prăbuşit, şi ea şi animalul, într-o râpă adâncă de 50 de metri.

Intervenţia salvamontiştilor a fost la limită. Au găsit animalul lângă victimă. Îşi păzea prada. Doar decizia rapidă a paznicului ocolului silvic de a-l împuşca pe urs i-a salvat pe salvatori.

Iubitului fetei mâncată de urs: Am făcut tot ce mi-a stat în putere să o salvez

Iubitul fetei ucise de urs a reacţionat şi spune că „a fost un accident şi atât”.

„Nu pot să declar nimic. Ce a fost de declarat am declarat, s-a întâmplat un accident şi atât. (...) Imaginaţi-vă cum este pentru mine şi pentru persoanele apropiate ei”.

Întrebat cum a ajuns ursul lângă ei, tânărul spune că: „e pădure, la urma urmei. Nu am apucat să-l vedem... Am încercat să fac tot ce mi-a stat în putere să o salvez. Dar...”, a spus iubitul victimei.

„Eu eram într-un punct superior şi îi lansam pe colegii mei pe coardă. M-am temut pentru viaţa colegilor mei”, spune Sergiu Frusinoiu, coordonator Salvamont Buşteni.

Pe grupurile de Facebook, sunt mai multe mărturii că pe Jepii Mici te întâlneşti cu ursul.

Mărturii cu urşi filmaţi pe Jepii Mici sunt postate şi în 2022.

În munţii Bucegi trăiesc mistreți, iepuri, lupi, vulpi, cerbi, râşi, căprioare, veverițe şi urşi. Deşi, în mod normal, urşii ocolesc oamenii, tot oamenii sunt responsabili pentru atacurile tot mai dese.

Unii îi hrănesc, iar alţii îi ademenesc pe potecile montane cu mâncare, ca să-şi facă fotografii. 

Pe 5 iunie, pe alt traseu, şi mai bătătorit de turişti, din Bucegi, Jepii Mari, doi tineri au sunat la 112 să ceară ajutor, pentru că se întâlniseră cu ursul. Oamenii au fost coborâţi de pe munte de jandarmii montani.

A crescut numărul apelurilor la 112, pentru a semnala prezenţa urşilor

În toată ţara, potrivit unei statistici STS, anul trecut au fost peste 7.500 de apeluri la 112 care semnalau prezenţa urşilor. 

Numai anul acesta, până în prezent, au fost peste 2500 de apeluri. Locuitorii din Buşteni sunt terorizaţi de urşii care coboară de pe munte până în gospodăriile lor.

„Trebuie făcut ceva, pentru că nu se mai poate aşa, pentru că o să ne intre în casă. Eu locuiesc la parter şi prima grijă a mea nu este uşa, ci geamurile, pentru că pot să mă trezesc cu el în sufragerie”, spune un localnic.

Şi tot în contextul acestei tragedii, Serviciul de Telecomunicaţii speciale a anunţat că numărul celor care sună la 112 şi anunţă prezenţa unui urs a crescut foarte mult, în ultima perioadă. 

Din ianuarie până acum, de exemplu, au fost înregistrate peste 2.200 de apeluri.

În 2019, au fost peste 1.650 de apeluri, în 2021 de trei ori mai multe.

În 2022, s-au înregistrat peste 3.400 de apeluri, iar în 2023 au fost aproape 7.600 de apeluri.

Aşa am ajuns în situaţia în care autorităţile din mai multe judeţe transmit în fiecare zi mesaje Ro-Alert, prin care oamenii sunt avertizaţi că în apropiere a fost văzut un urs. Iar în Harghita, acest lucru se întâmplă chiar de mai multe ori pe zi.

În România ar fi 8.000-12.000 de exemplare de urs brun. Am fi ţara care deţine în sălbăticie cele mai multe astfel de animale din Europa, o specie protejată peste tot pe continentul nostru.

×
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close