Antena 3 CNN Actualitate Tarife de 40 de lei pe noapte, pe litoralul românesc. Ofertele sunt valabile până pe 20 iunie

Tarife de 40 de lei pe noapte, pe litoralul românesc. Ofertele sunt valabile până pe 20 iunie

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 10:47 18 Mai 2021 Modificat la 12:49 18 Mai 2021
o_1f5v71a2b1rko109p4je1a5n1gu2b.jpg
Sursa foto: Agerpres

Tarifele încep de la 40 de lei pe noapte pentru o persoană, iar cele mai mici preţuri sunt în staţiunile din sud, iar la polul opus se află staţiunea Mamaia.

Tarife de la 40 de lei pe noapte, la mare

Acestea sunt preţuri speciale din programul "Litoralul pentru toţi" şi trebuie căutate foarte atent.

Ofertele în Neptun pornesc de la 40 de lei pe noapte, fără mic dejun inclus sau alte facilităţi, însă e suficient pentru cei care caută doar preţuri mici.

De cealaltă parte, în staţiunea Mamaia, la un hotel de patru stele cu servicii all-inclusiv, cazarea începe de la 520 de lei pe noapte pentru două persoane.

Ofertele sunt valabile până pe 20 iunie

De asemenea, cei care nu şi-au folosit încă tichetele de vacanţă o pot face în această perioadă, până în 20 iunie.

Sunt aproximativ 4.000 de locuri disponibile scoase de hotelieri prin acest program şi sunt puse la dispoziţia turiştilor care vor să vină în această perioadă la mare.
 

×
x close