Antena 3 CNN Actualitate Șefa ANM anunță nopți tropicale și furtuni puternice în România. Zonele în care va ploua torențial. „Sâmbătă vor fi 42 de grade”

Șefa ANM anunță nopți tropicale și furtuni puternice în România. Zonele în care va ploua torențial. „Sâmbătă vor fi 42 de grade”

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 12:50 23 Iul 2025 Modificat la 13:42 23 Iul 2025
GettyImages-1210357406
Urmează nopţi tropicale în România, dar şi furtuni puternice în mai multe zone din ţară. Foto: GettyImages

Directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a dezvăluit, miercuri, în direct la Antena 3 CNN, că urmează nopţi tropicale în România, dar şi furtuni puternice în mai multe zone din ţară. Potrivit declaraţiilor sale, vântul va sufla chiar şi cu 70 km/h, iar cantitatea de apă care se va acumula în urma furtunilor va fi, izolat, de peste 40 l/mp. În plus, sâmbără se va înregistra cea mai mare temperatură din acest val de caniculă care s-a abătut asupra României: vor fi 42 de grate în sudul Munteniei.

Anunţul şefei ANM a venit la doar câteva ore după ce a fost emis un cod galben de furtuni, valabil de miercuri seara, de la ora 21:00 şi până joi, la ora 06:00. Tot azi, meteorologii au emis cod portocaliu de caniculă şi unul, galben.

"Confirmăm într-adevăr menţinerea şi extinderea valului de căldură, disconfort termic deosebit de accentuat, având în vedere atât în vedere avertizarea meteorologică de cod portocaliu pentru ziua de astăzi, ce vizează sudul şi vestul Olteniei, dar şi sud-vestul şi centrul Munteniei. Practic, vorbim de şase judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti, acolo unde maximele zilei se vor situa între 37 până la 40 de grade. Şi, totodată, un cod galben pentru nordul Olteniei, nordul şi estul Munteniei, şi partea continentală a Dobrogei – maxime în jurul a 33 de grade... până la 37 de grade Celsius", a explicat Elena Mateescu, directorul ANM, în cadrul intervenţiei telefonice de la Antena 3 CNN.

Ulterior, şefa Administraţiei Naţionale de Meteorologie a mai spus: "Aşa cum menţionaţi şi dumneavoastră, începând din această după-amiază, în sudul Olteniei şi al Munteniei, dar şi vestul Meridionalilor, perioadele de instabilitate vor fi intense: avertizarea de cod galben va intra în vigoare în această seară, la ora 21:00 până mâine dimineaţă, la 06:00. Vorbim de averse torenţiale, care pot să cumuleze, izolat, peste 40 l/mp; posibil şi vijelii, cu rafale de 50 - 70 km/h".

Şefa ANM: Sâmbătă, în extremitatea sudică a României vor fi 42 de grade Celsius

"Iar mâine, în extindere, aria judeţelor aflate atât sub cod portocaliu, cât şi cod galben – cod portocaliu, în şapte judeţe din sudul ţării, inclusiv în municipiul Bucureşti, şi cod galben – în cea mai mare parte a ţării, exceptând areale din est şi în sud-est, pentru că şi mâine, contăm pe valori maxime de 37 până la 39 de grade, nopţile vor fi şi ele tropicale. Şi ceea ce este de interes: până la sfârşitul săptămânii, valul de căldură se va intensifica, îndeosebi în partea de vest, sud şi, parţial, în centrul ţării. Ziua de sâmbătă, posibil, să fie cea mai călduroasă zi din acest episod, pentru că maximele zile, în vestul şi sudul şi sud-vestul Munteniei, pot atinge valori de 40 - 41 de grade, în extremitatea sudică, posibil 42 de grade", a mai precizat în cadrul interviului telefonic Elena Mateescu, directorul ANM.

 

×
x close