Două persoane, soț și soție, au ajuns la spital după o acțiune de deratizare într-un bloc din Suceava. Purtătorul de cuvânt ISU Suceava a declarat, la Antena 3, că autoritățile au fost alertate printr-un apel la 112.
”Ne-am deplasat acolo cu două ambulanțe, o autospecială cu apă și spumă și autospeciala CBRN. Am găsit persoana care se simțea rău, se simțea și pe casa scării un miros intens. Însă, după ce am efectuat măsurătorile, toate valorile la substanțe periculoase au fost zero”, a spus Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.
Acesta a precizat că au fost verificate toate apartamentele de pe scara blocului însă, pentru că nu au găsit pe nimeni la 15 dintre ele, reprezentanții ISU au decis să rămână în zonă în următoarele ore. La alte două apartamente, persoanele din interior au declarat că nu au probleme.
Citește și: Otrava folosită în deratizare la Timișoara, adusă în România pe filieră bulgară
Totodată s-au luat măsuri pentru o ventilare naturală a scării blocului.