x close

Cea mai scăzută temperatură din această toamnă: - 6 grade Celsius, la Miercurea Ciuc

de G.S.    |    27 Oct 2012   •   12:32
Cea mai scăzută temperatură din această toamnă: - 6 grade Celsius, la Miercurea Ciuc 416 Foto: cristv.ro

Cea mai scăzută temperatură din această toamnă, minus 6 grade Celsius, a fost înregistrată, sâmbătă dimineaţă, la Miercurea Ciuc, transmite corespondentul Mediafax.
   
Meteorologul Gyorfi Tunde de la Staţia meteorologică din Miercurea Ciuc a declarat corespondentului Mediafax că sâmbătă dimineaţă, în jurul 8.30, la Miercurea Ciuc s-a înregistrat cea mai scăzută valoare termică din actualul sezon, respectiv minus 6 grade Celsius.
   
Cu o singură excepţie, la Odorheiu Secuiesc, meteorologii din Harghita au consemnat minime negative, brumă la sol şi ceaţă.
   
Astfel, la Topliţa au fost minus 3,3 grade Celsius, la Joseni minus 3 grade, iar la staţia de pe Vârful Bucin a fost înregistrată o minumă de minus un grad Celsius. Temperatura minimă cea mai ridicată, de 8,4 grade Celsius, s-a înregistrat la răsăritul soarelui în municipiul Odorheiu Secuiesc, unde a fost mai cald cu aproximativ 14 grade faţă de Miercurea Ciuc.    
   
Meteorologii avertizează că duminică, în special în cea de-a doua jumătate a zilei, va ploua pe arii extinse.
   
Minima absolută a lunii octombrie în judeţul Harghita s-a înregistrat în anul 1988 la Miercurea Ciuc, unde au fost minus 13,5 grade Celsius, în vreme ce maxima absolută a lunii, de 30,6 grade Celsius, a fost măsurată în 1955, în aceeaşi localitate.

Citeşte mai multe despre:

temperatura miercurea ciuc meteo toamna frig vant
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati