Antena 3 CNN Actualitate Comunitate din Neamț în stare de șoc, după ce un localnic și-a înjunghiat mortal fratele mai mic. Nu se certaseră niciodată

Comunitate din Neamț în stare de șoc, după ce un localnic și-a înjunghiat mortal fratele mai mic. Nu se certaseră niciodată

Crimă înfiorătoare în Neamț. Un bărbat de 46 de ani, din comuna Petricani, a fost arestat preventiv fiind acuzat că și-a înjunghiat mortal fratele mai mic. Cunoscuții spun, însă, că cei doi nu se certaseră niciodată până acum.

Comunitate din Neamț în stare de șoc, după ce un localnic și-a înjunghiat mortal fratele mai mic. Nu se certaseră niciodată
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    06 Iun 2021   •   14:28

Cei doi frați locuiau la Petricani, în casa părintească, iar vineri seara, fratele mai mare, Ion Sandu, s-a întors acasă băut, după ce și-a petrecut toată ziua prin mai multe baruri din Urecheni.

A început să facă zgomot în camera lui și să trântească obiecte, așa că fratele lui s-a dus să verifice ce se întâmplă și să încerce să îl calmeze.

Acesta nu a reușit, deși se înțelegeau foarte bine dintotdeauna. Se pare că Ion Sandu a pus mâna pe un cuțit și și-a înjunghiat fratele în abdomen. Grav rănit, bărbatul a fost transportat la spitalul din Târgu Neamț, însă a murit la scurt timp după internare.

Agresorul a fost reținut și prezentat Tribunalului Neamț, care a decis, sâmbătă, arestarea preventivă.

”Admite propunerea de arestare preventivă formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi în consecinţă: În temeiul art. 226 raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului S I reținut în Centrul de Reţinere şi Arestări Preventive al I.P.J. Neamţ, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art.188 alin.1 Cod penal raportat la art. 199 alin. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 05.06.2021 şi până la data de 04.07.2021, inclusiv”.

×
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close