Antena 3 CNN Actualitate Cultură Începe Festivalul Internațional George Enescu. Ediția cu numărul 26 aduce 3.500 de artiști în 120 de concerte

Începe Festivalul Internațional George Enescu. Ediția cu numărul 26 aduce 3.500 de artiști în 120 de concerte

Peste 120 de concerte programate și alte zeci de evenimente conexe (conferințe, lansări de carte și expoziții), 3.500 de artiști invitați, 90 de concerte susținute doar în București, peste 150 de solişti, peste 60 de dirijori şi orchestre din 16 ţări - mâine începe Festivalul Internațional George Enescu.

de Ioana Mircea    |    26 Aug 2023   •   17:50

Ministrul Culturii, Raluca Turcan a participat, astăzi, la conferința de presă dedicată începerii Festivalului Internațional George Enescu, alături de directorul artistic, dirijorul Cristian Măcelaru, violoncelistul Gautier Capuçon, primarul Capitalei, Nicușor Dan, managerul Artexim, Cristina Uruc, și Alexandra Gălan, PR Artexim.

A 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu va începe mâine și se desfășoară sub motto-ul "Generozitate prin Muzică I Generosity Through Music”. Ediția poartă amprenta artistică și managerială a maestrului Cristian Măcelaru, director artistic al Festivalului, și a dirijorului Zubin Mehta, în calitate de președinte onorific.

Citește și: Festivalul George Enescu 2023. Cele mai mari surprize ale ediției din acest an

Evenimentul se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Klaus Iohannis. „Ca de fiecare dată, Guvernul României finanțează acest eveniment cultural de anvergură, prin Ministerul Culturii care este producător. Suma alocată ediției din acest an este una mai consistentă față de ediția precedentă, în ciuda diminuării finanțării evenimentelor culturale prin Ordonanța de reducere a cheltuielilor bugetare", a spus ministrul Culturii, Raluca Turcan.

Festivalul Internațional George Enescu, în topul evenimentelor muzicale la nivel mondial

Festivalul Enescu se află în topul evenimentelor muzicale la nivel mondial, un statut obținut în ultimii 30 de ani de muncă asiduă și care arată parcursul nostru către marea scenă a artelor lumii unde România a început să fie din ce în ce mai prezentă.

Aceste presupune patru săptămâni de festival, desfășurat în București și alte 16 orașe din România, peste 120 de concerte programate și alte zeci de evenimente conexe (conferințe, lansări de carte și expoziții), 3.500 de artiști invitați, 90 de concerte susținute doar în București, peste 150 de solişti, peste 60 de dirijori şi orchestre din 16 ţări.

"Una dintre priorităţile din acest an ale Festivalului Internaţional George Enescu este facilitarea accesului la muzică şi cultură a unui public cât mai larg, provenient din medii cât mai diverse, un deziderat al mandatului meu pe care îl susțin prin finanțările deja acordate și prin programele și proiectele ce vor urma.

Dintre cele 6 serii de concerte (Mari Orchestre ale lumii, Concertele de la Ateneu, Concerte de la miezul nopţii, Enescu şi contemporanii, Orchestre româneşti, Concerte pentru familii şi copii) propuse în programul Festivalului, cea de Concerte pentru familii şi copii este deja sold-out", a mai spus Raluca Turcan.

×
Subiecte în articol: festivalul George Enescu
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close