Antena 3 CNN Actualitate Cultură James Bond revine în librării. A fost lansat un nou roman, "Carte Blanche"

James Bond revine în librării. A fost lansat un nou roman, "Carte Blanche"

James Bond revine în librării. A fost lansat un nou roman, "Carte Blanche"
Sursa foto: Foto: joyhog.com
26 Mai 2011   •   12:02

Legendarul agent 007 trăieşte o nouă aventură. Un nou roman din seria consacrată lui James Bond a fost lansat miercuri, la Londra. Bond îi supravieţuieşte, astfel, creatorului său, scriitorul Ian Fleming, care a murit în 1964.

Noul roman, intitulat "Carte Blanche", a fost lansat în decorul somptuos al gării Saint Pancras din Londra. În locul maşinilor de sport preferate de Bond, autorul a ales o limuzină Bentley, escortată pe motocicletă de o tânără care şi-ar avea oricând locul alături de agentul 007.

Cartea nu venise nici cu maşina, nici cu motocicleta. Primele exemplare au fost aduse de militarii unei unităţi de comando a marinei regale, care au coborât, pe funii, de pe bolta uriaşei clădiri.

Autorul romanului, americanul Jeffery Deaver, a scris până acum 28 de romane poliţiste, vândute în peste 20 de milioane de exemplare. Dar, mai ales, este laureatul premiului Ian Fleming, creat în memoria autorului romanelor originale cu James Bond.

"Fireşte, am citit din nou toate romanele cu James Bond şi cred că am înţeles destul de bine cum să introduc personajul în povestea scrisă de mine", mărturiseşte Deaver.

Moştenitorii lui Fleming sunt cei care l-au ales pe Deaver pentru a continua aventurile lui James Bond. După ce au citit cartea, ei sunt convinşi că alegerea a fost cea mai bună.

Acţiunea romanului se petrece în Serbia şi Dubai, în zilele noastre, deoarece James Bond este şi va fi mereu nemuritor.

 


×
Subiecte în articol: James Bond carte roman lansare
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close