Antena 3 CNN Actualitate Dan Nica: Crima de la Perla aduce o lumină negativă, nemeritată asupra Poliţiei

Dan Nica: Crima de la Perla aduce o lumină negativă, nemeritată asupra Poliţiei

Dan Nica: Crima de la Perla aduce o lumină negativă, nemeritată asupra Poliţiei
Sursa foto: Foto: Antena 3
de M.Z.    |    06 Mar 2012   •   21:36

Crima de la coaforul din zona Perla pune Poliţia Română, din nou, într-o lumină negativă, a spus social-democratul Dan Nica, fost ministru de Interne, prezent în ediţia de marţi seară a emisiunii Subiectiv, de la Antena 3.

"Este o persoană (Gheorghe Vlădan - n.r.) care avea probleme extrem de serioase şi nimeni de la locul de muncă nu a sesizat. S-a întâmplat această crimă care aduce o lumină nemeritată, negativă asupra poliţiei. (...) Acolo, la policlina MAI, e o structură specială, mai severă, mă mir că nu a observat nimeni", a spus ministrul Nica.

În plus, social-democratul s-a arătat contrariat de faptul că autorul masacrului de la Perla, iniţial şofer, a fost promovat ca poliţist.

"N-am înţeles absolut deloc de ce din şofer l-au transformat în poliţist şi a fost făcut agent la 48 de ani. Ca să ieşi la pensie din funcţia de poliţist trebuie să ai vreo 20 de ani de muncă. Nu înţeleg acest lucru şi ridică foarte multe semne de întrebare", a adăugat fostul ministru de Interne, Dan Nica.

Luni după-amiază, mai multe persoane au fost împuşcate într-un coafor din zona Perla din Capitală. Două persoane au decedat, iar mai multe au ajuns la spitalele Floreasca şi Elias cu plăgi prin împuşcare.



×
Subiecte în articol: Dan Nica crima coafor
Parteneri
Trucul cu care românii păcălesc automatele de reciclare
x close