Antena 3 CNN Actualitate Debitul Dunării, veşti bune, dar nu prea

Debitul Dunării, veşti bune, dar nu prea

Debitul Dunării, veşti bune, dar nu prea
18 Aug 2015   •   15:13

Debitul fluviului Dunărea va fi în creștere în următoarea perioadă, pe fondul precipitațiilor anunțate, până la 2.800 metri cubi/secundă, însă valoarea rămâne mult sub media multianuală a lunii august, de 4.300 mc/secundă, potrivit prognozei hidrologice, publicată, marți, de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, transmite Agerpres. 
În intervalul 18 august, ora 7,00 — 25 august, ora 7,00, debitul Dunării, la intrarea în țară (secțiunea Baziaș), va fi în creștere în prima zi a perioadei până la valoarea de 2.350 mc/s, apoi până la valoarea de 2.800 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii august.

De asemenea, în aval de Porțile de Fier debitele vor fi în creștere, cu excepția primei părți a intervalului când vor fi în scădere pe sectorul Turnu Măgurele — Tulcea.

În ceea ce privește prognoza medie pe râuri, INHGA precizează că debitele medii zilnice vor fi, în prima parte a intervalului de prognoză, în general, în creștere datorită precipitațiilor sub formă de aversă prognozate și propagării. În a doua parte a perioadei vor fi în scădere, mai puțin pe cursurile inferioare ale râurilor mari, unde vor fi în creștere datorită propagării.

Ca urmare a precipitațiilor prognozate, între 18 și 25 august, se pot produce scurgeri pe versanți, torenți, pâraie și creșteri de niveluri și debite cu efect de inundații locale, în special pe râurile mici din zonele de deal și munte.

Administrația Națională de Meteorologie /ANM/ a prelungit până miercuri după-amiază Codul Galben de furtuni, însă a restrâns la 30 de la 32 numărul județelor afectate.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 18 august, ora 9,10 — 19 august, ora 18,00, vor continua intervalele cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele deluroase și montane, precum și în nord-vestul, centrul și local în estul țării. Astfel, temporar se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului și vor fi condiții de grindină.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat, cu precădere în zona de munte, 40....50 l/mp.

Județele aflate sub Cod Galben sunt: Satu Mare, Maramureș, Suceava, Bihor, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Harghita, Neamț, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Bacău, Vaslui, Galați, Vrancea, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea și Ialomița.

Meteorologii precizează că fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi și în restul teritoriului, dar pe intervale mai scurte de timp.

×
Subiecte în articol: Dunarea
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close