Antena 3 CNN Actualitate Detalii uluitoare din ancheta privind ratele românilor. Cine a încercat stoparea anchetei ROBOR

Detalii uluitoare din ancheta privind ratele românilor. Cine a încercat stoparea anchetei ROBOR

Detalii uluitoare din ancheta privind ratele românilor. Cine a încercat stoparea anchetei ROBOR
06 Mai 2019   •   18:00

Conducerea Senatului a decis, luni, să îi trimită lui Klaus Iohannis propunerea de demitere a lui Bogdan Chiriţoiu din funcţia de preşedinte al Consiliului Concurenţei, în urma anchetei parlamentare care arată că ROBOR a fost manipulat, a anunţat senatorul ALDE Daniel Zamfir. 

„Biroul permanent a aprobat raportul Comisiei economice, cu recomandarea de trimitere la Preşedinţie a propunerii de demitere a lui Chiriţoiu”, a declarat Daniel Zamfir, la finalul şedinţei. 

Vasile Șeclaman a fost audiat în ședința desfășurată la data de 5 martie 2019, în calitate de fost Secretar general al Consiliului Concurenței, funcție pe care a deținut-o în prioada aprilie 2004 - mai 2015, incluzând astfel atât momentul deschiderii investigației cât și finalizarea acesteia.

Întrebat de membrii Comisiei dacă are cunoștință de vreo formă de presiune externă exercitată asupra factorilor de decizie din Consiliul Concurenței, astfel încât investigația să fie închisă fără aplicarea vreunei sancțiuni, Vasile Șeclaman dezvăluie că a asistat personal la o discuție telefonică purtată de Bogdan Chirițoiu cu Radu Cristian Ghețea, Președintele Asociaței Române a Băncilor, în care domnul Ghețea ar fi solicitat domnului Chirițoiu să închidă investigația. 

Declarația exactă a domnului Vasile Șeclaman:

„În prezența mea a discutat și, după aceea, mi-a zis: „Uite, vezi, m-a sunat cu investigația cu băncile că s-o închidem, că nu dă bine, că pleacă băncile." Zic: „Domnule, e păcat, pentru că i-am prins acum, i-am găsit cu., din câte i-am auzit pe aici, cu dovezi și e păcat s-o închidem."

×
Subiecte în articol: detalii ancheta rate robor Klaus Iohannis
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close