Despre Costa Rica, țara aleasă de fosta șefă DIICOT Alina Bica, cei care au fost măcar o dată acolo spun că este cel mai fericit loc de pe pământ.
Vulcani, litoral, junglă, parcuri naționale spectaculoase și o extraordinară ospitalitate caracterizează micuțul stat din America Centrală.
Milionarul Cornel Tăbăcaru a vorbit într-un interviu exclusiv pentru Antena 3 despre atuurile pe care le are Costa Rica - cel mai important dintre ele: nu se grăbește să dea pe nimeni afară.
"Dacă Guvernul a apreciat că o sumă de 1.000 de dolari este suficientă pentru a primi un pensionar ca rezident, înseamnă că este maximul cu care poți să trăiești la o vârstă în care tu să acoperi cheltuieli medicale, înainte să te asiguri. Costa Rica este o țară în care se trăiește bine, e cel mai fericit popor din lume", spune Cornel Tăbăcaru.