În imagini apar colegii de la ferma din Spania unde lucra mama fetiţei de 12 ani găsită moartă şi băgată în lada canapelei, într-un apartament din Sectorul 4 din Bucureşti, colegi care au pus totul cap la cap urmărind ştirile de la televizor din România.
S-au apucat să o interogheze şi apoi s-au dus să anunţe pe cine au putut, fiindcă s-au gândit că femeia ar trebui să fie arestată, că aşa s-ar proceda în cazul unei crime. Dacă mai erau lăsaţi puţin, probabil că rezolvau cazul cu totul.
După ce s-au chinuit cu autorităţile române, au mers la cele spaniole, care au şi reţinut-o pe femeie şi apoi i-au dat drumul pentru că nimeni din România nu a cerut arestarea şi extrădarea. S-a mers pe încredere, că vine singură în ţară pentru înmormântare şi audieri. A început să fie răspândită şi varianta că aşa e mai uşor şi rapid, altfel cu procedurile de extrădare dura mult.
Doar că atunci când statul de drept a vrut să îl aducă în ţară pe Radu Mazăre, de exemplu, după 12 zile de la prindere, era deja în România adus fedeleş. Ca să nu mai spunem că femeia nu se ascundea în junglă, ci se întorsese la locul de muncă din Spania, unde n-a căutat-o nimeni până s-au prins singuri muncitorii români, colegi, şi au dus-o la Poliţie.
Cazul, de altfel, e un şir lung de cel puţin bâlbe pentru care nicio autoritate nu a venit cu vreo explicaţie, ascunzându-se în spatele secretului anchetei penale care, însă, nu a împiedicat explicaţii într-o sumedenie de alte cazuri.
17 aprilie este data la care bunica fetiţei a vorbit ultima dată cu mama fetei pe WhatsApp, stabilind să se întâlnească peste patru zile. Pe 21 aprilie, Anamaria şi mama ei nu apar la întâlnire şi nici nu răspund la telefon. După mai multe încercări eşuate, tatăl fetiţei reclamă dispariţia ei, pe 5 mai, la Secţia 24 Poliţie Bucureşti, unde este îndrumat să meargă la Poliţia Capitalei.
Pe 3 iunie, proprietarul apartamentului unde mama fetei şi concubinul ei stăteau în chirie găseşte cadavrul fetiţei învelit în folie şi ascuns în lada canapelei. Mai întâi, se comunică inclusiv presei că ar putea fi vorba despre femeia chiriaşă. A doua zi se prelevează, totuşi, probe de la tatăl şi bunica fetiţei pentru testul ADN, iar două zile mai târziu, pe 6 iunie, se dovedeşte că, de fapt, fetiţa de 12 era victima. Se pare că la data de 17 aprilie, când bunica a vorbit cu mama fetei, Anamaria era deja moartă.
Timp de o lună, cei care ar fi trebuit să caute copila nu au ajuns pe la apartamentul unde stătea mama, dovadă şi faptul că în primă instanţă spuneau că trebuie să vadă cine este chiriaşa omorâtă şi băgată în lada canapelei. Nimeni nu a căutat mama la locul de muncă din Spania, dovadă şi din filmările colegilor ei că fusese în tot acest timp acolo. Nici pe concubin nu l-a căutat nimeni la abatorul unde se ştie că muncea în Olanda.
Mai există varianta că Marcel Şerbuc nu era doar un simplu muncitor în Olanda, iar obsesia sa de a agresa minore era în legătură şi cu lucruri mult mai periculoase, mai precis să fi fost un pion pentru o reţea de trafic de persoane, minore pentru prostituţie, adică să fi recrutat fete care apoi să fie plasate în diverse ţări din Europa, inclusiv Olanda şi Spania, ceea ce ar însemna cu adevărat repetarea scenariului din dosarul Caracal, mai ales că, nu-i aşa, şi profilul lui pare tras la indigo cu cel al lui Gheorghe Dincă.
