Antena 3 CNN Actualitate Director de la Administraţia Portuară Constanţa, reţinut în dosarul în care e cercetat şi un senator PDL

Director de la Administraţia Portuară Constanţa, reţinut în dosarul în care e cercetat şi un senator PDL

Director de la Administraţia Portuară Constanţa, reţinut în dosarul în care e cercetat şi un senator PDL
Sursa foto: Foto: Intact Images
10 Ian 2011   •   11:26

Un director din cadrul Administraţiei Portuare Constanţa a fost reţinut de procurorii DNA în dosarul în care este cercetat şi senatorul PDL Mircea Banias. Eugen Bogatu a fost reţinut pentru favorizarea infractorului şi trafic de influenţă.

Anchetatorii susţin că Bogatu l-a ajutat pe cetăţeanul libanez Said Baaklini să obţină acte pentru exportul utilajelor cumpărate de la UCM Reşiţa, pentru care s-a cerut o returnare ilegală de TVA de aproape 60 de milioane de euro.

Surse judicare spun că procurorii mai au în vizor foşti şi actuali şefi ai Vămii Constanţa, iar printre cei suspectaţi s-ar afla şi Eduard Banias, fratele senatorului PDL Mircea Banias.

Luna trecută, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis arestarea preventivă a lui Baaklin Said, directorul general al UCM Reşiţa. Libanezul este acuzat de evaziune fiscală. Aceeaşi instanţă a decis ca Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda, directorul executiv al aceleiaşi societăţi, să rămână în arest.

×
Subiecte în articol: retinut Mircea Banias UCM Resita
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close