Antena 3 CNN Actualitate Document DNA: Elena Udrea, mită din despăgubirea de la ANRP

Document DNA: Elena Udrea, mită din despăgubirea de la ANRP

Document DNA: Elena Udrea, mită din despăgubirea de la ANRP
14 Dec 2014   •   16:21

O parte din celebra despăgubire de la ANRP, anchetată în dosarul fostei şefe DIICOT, Alina Bica, a intrat în conturile familiei Cocoş, fiind vorba inclusiv de Elena Udrea şi Alin Cocoş, se arată într-un document al procurorilor DNA.

"Nu se cunosc motivele pentru care procurorii DNA au preferat, în momentul în care s-au dus cu propunerile de arestare în instanţă, să scoată partea în care Alina Bica ar fi recompensată pentru ajutorul dat, astfel încât apropiatul lui Dorin Cocoş să primească despăgubirile. De atunci se vorbea de terenul primit de Alina Bica. Neavând destule probe în acest sens, procurorii au făcut o disjungere", a spus reporterul Antena 3, Ana Maria Roman.

Şi numele lui Liviu Dragnea apare în dosarul fostei şefe DIICOT, Alina Bica. Potrivit acestui document, Dragnea ar fi intervenit la Alina Bica pentru omul de afaceri Ioan Nicolae.  Acesta ar fi făcut intervenţii pentru tergiversarea unei anchete care îl viza pe afacerist.

În schimbul serviciului, Alina Bica ar fi primit 3,5 milioane de euro de la Ioan Niculae, iar Dragnea i-ar fi promis sprijin pentru numirea în funcţia de procuror general.

Dragnea a infirmat vehement presupusa intervenţie la fosta şefă a DIICOT.

Bica a fost arestată în dosarul de corupţie în care este cercetată pentru abuz în serviciu, după despăgubirea acordată pentru un teren supraevaluat din Capitală de o comisie de la ANRP din care procurorul a făcut parte.

Bica a făcut parte din comisia care i-a aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat, potrivit anchetatorilor, cu peste 62 de milioane de euro.


×
Subiecte în articol: Alina Bica Elena Udrea DNA
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close