Antena 3 CNN Actualitate Dorin Cocoş a încercat să ASCUNDĂ ŞPAGA prin chitanţe false. Fostul soţ al lui Udrea, interceptat când încerca să şteargă urmele

Dorin Cocoş a încercat să ASCUNDĂ ŞPAGA prin chitanţe false. Fostul soţ al lui Udrea, interceptat când încerca să şteargă urmele

Dorin Cocoş a încercat să ASCUNDĂ ŞPAGA prin chitanţe false. Fostul soţ al lui Udrea, interceptat când încerca să şteargă urmele
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    28 Oct 2014   •   16:50

Omul de afaceri Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, a încercat să şteargă urmele din dosarul Microsoft în care este anchetat.

Unul din motivele pentru care procurorii au insistat ca cei patru (Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan, Dumitru Nicolae (Niro) şi Gabriel Sandu) să fie propuşi pentru arestarea preventivă este şi atitudinea lor după ce s-a început ancheta în acest dosar.

În referatul de arestare preventivă, este menţionat că Dorin Cocoş ar fi încercat să modifice 20 de chitanţe, după ce s-a aflat de ancheta din dosar. Omul de afaceri ar fi cerut unui angajat să schimbe unele date de pe chitanţele respective.

Procurorii au ridicat la percheziţii şi cinci pixuri cu pastă de culori diferite pe care Dorin Cocoş le-ar fi folosit sau le-ar fi dat celui care ar fi semnat chitanţele respective tocmai pentru a încerca să pară că nu au fost semnate în acelaşi timp. Din acest motiv, ar fi avut pastă de culori diferite.

Tot în referatul de arestare preventivă, este specificat că unul din denunţători, Claudiu Florică cel mai probabil, ar fi încercat să-l determine şi pe premierul Emil Boc să intre în această afacere, dar nu ar fi reuşit. Rămâne de văzut dacă fostul prim-ministru va fi şi el anchetat în acest dosar.

Mai sunt trecute în referatul respectiv şi date despre întâlnirile pe care Gheorghe Ştefan le-a avut cu Dorin Cocoş, cu fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi despre felul în care aceştia s-au înţeles pentru a stabili condiţiile de licitaţie în aşa fel încât doar firma favorizată de ei să poată câştiga contractul respectiv.

Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan, Dumitru Nicolae (Niro) şi fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu vor fi duşi astăzi în faţa judecătorilor, după ce procurorii au cerut arestarea lor pentru 30 de zile.

DNA spune că şpaga pe care ar fi învârtit-o cei patru în contractele cu Microsoft depăşeşte 17 milioane de euro

Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi oamenii de afaceri Dorin Cocoş și Nicolae Dumitru au fost reţinuţi pentru 24 de ore de procurorii DNA, în dosarul Microsoft.

×
Subiecte în articol: Dorin Cocos dosar microsoft
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close