"O familie de români, cu doi copii şcolari, stabiliţi în Finlanda, sunt solicitaţi de către profesorul băiatului de clasa a III-a să treacă pe la şcoală pentru o discuţie. Alertaţi, părinţii îşi întreabă copilul dacă s-a întâmplat ceva. Băiatul nu are nici o idee despre ce ar putea fi vorba, aşa că nu le rămâne decât să aştepte discuţia", scrie Adriana Săftoiu, în Adevărul.
"Acolo, sunt întrebaţi despre comportamentul copilului în general, dacă este sociabil, dacă interacţionează cu alţi copii sau cu membrii familiei. Părinţii nu observaseră nici o problemă de atitudine sau de adaptare a copilului şi, evident, cer mai multe detalii. Aşa află că pentru profesorul de la clasă era o problemă majoră faptul că băiatul nu punea niciodată întrebări la ore. Au răsuflat uşuraţi. I-au explicat profesorului că elevul provine dintr-un sistem unde doar cadrul didactic pune întrebări, elevul având menirea să răspundă. Mi-am amintit de această întâmplare, când am citit revendicările şcolarilor, care ar urma să fie analizate de ministerul de resort pentru a fi incluse în „Statutul elevului“".
Mai multe, pe Adevărul.
