Antena 3 CNN Actualitate Explozie la un bloc din Craiova. O parte din etaj s-a prăbușit. Zeci de oameni evacuați

Explozie la un bloc din Craiova. O parte din etaj s-a prăbușit. Zeci de oameni evacuați

O explozie a avut loc la un bloc din Craiova. O parte din etajul unu s-a prăbușit. A fost activat Planul Roșu de intervenție.

de Ioana Mircea    |    17 Apr 2024   •   22:38

Update 22.49 Patru persoane au fost afectate în urma deflagrației. O femeie a murit și alte trei persoane au fost duse la spital.

Știrea inițială

O explozie neurmată de incendiu a avut loc la un bloc (P+1), din municipiul Craiova. În urma evenimentului, s-a prăbușit o parte a etajului 1 al blocului. Potrivit presei locale, incidentul s-a produs la un cămin de nefamiliști.

Pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de intervenție care presupune suplimentarea resurselor medicale la fața locului.

În GALERIA FOTO de mai jos puteți vedea mai multe imagini de la locul incidentului

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Forțe alocate: 1 autospecială de stingere, 2 autospeciale de descarcerare, 1 container multirisc, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 1 unitate de terapie intensivă mobilă, 3 ambulanțe SMURD și 2 ambulanțe aparținând SAJ.

Din informațiile primite la acest moment, în urma deflagrației 3 persoane sunt afectate, dintre care 1 este inconștientă . Aproximativ 50 de persoane au fost evacuate din imobil.

Știre în curs de actualizare. Misiunea este în dinamică.

×
Subiecte în articol: explozie Craiova incendiu
Parteneri
Incendiu puternic în București! Degajări mari de fum, după ce o hală a luat foc | S-a transmis mesaj RO-Alert: "Evitați zona!"
x close