Antena 3 CNN Actualitate Fostul ministru Alexandru Athanasiu, pus sub acuzare în dosarul Microsoft 2

Fostul ministru Alexandru Athanasiu, pus sub acuzare în dosarul Microsoft 2

M.Z.
3 minute de citit Publicat la 14:45 21 Noi 2016 Modificat la 14:45 21 Noi 2016
athanasiu.jpg

UPDATE 14.45 - Fostul ministru al Educaţiei Alexandru Athanasiu a fost pus sub învinuire de procurorii DNA pentru abuz în serviciu în dosarul Microsoft 2, potrivit agerpres.ro.

El a fost audiat luni la DNA. La ieşire, acesta s-a declarat nevinovat, afirmând că întotdeauna a fost de bună credinţă. 

Întrebat cine l-a convins să semneze HG referitoare la licenţele educaţionale, el a răspuns: ”Nu m-a convins nimeni, m-a convins un document din Ministerul Educaţiei şi din Ministerul Comunicaţiilor, adică s-a făcut un recensământ al computerelor din reţeaua de învăţământ, iar Ministerul Comunicaţiilor a stabilit ce tip de licenţă Microsoft educaţională e compatibilă cu configuraţia acelor computere. În faţa unui asemenea document care spunea că sunt necesare ..... vă spun drept nu sunt un specialist în IT, adică de aceea există oameni calificaţi în domeniu şi care aveau şi o poziţie oficială bine conturată. (...) Nu cred că un ministru trebuie să ştie câte şuruburi sunt într-un agregat, atâta vreme cât are direcţii de specialitate care sunt organizate şi funcţionează în acest scop”. 

Totodată, Athanasiu a arătat că nu mai este acuzat în dosar de luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani. 

”Au căzut celelalte acuzaţii; bine, nu-i nicio fericire abuzul, abuzul are nişte pedepse enorme, iar eu încă nu mă gândesc foarte serios să intru într-un regim de recluziune când nu m-am atins de un ban ca slujbaş al statului român. (...) Nu este normal ca cei care au furat în această ţară din poziţii publice, din poziţii de oameni de afaceri şi, în general, din banul public enorm să râdă de fraieri ca mine. (...) Întotdeauna am fost de bună credinţă, asta a recunoscut şi dl procuror, că i-am zis că nu faceţi bine ce faceţi. (...) Eu nu sunt un om mizerabil, nu denunţ”, a precizat acesta. 

Întrebat dacă i s-a adus la cunoştinţă vreun prejudiciu în acest caz, el a spus că nu s-a stabilit încă. ”Nu s-a stabilit cine mă va însoţi eventual în această listă de persoane cu o poziţie procesuală penală”, a adăugat el. 

Acesta a dat asigurări că nu a luat niciun document din minister când a plecat. 

”Sunt mulţi care pleacă de la ministere luându-şi în copie, nu dau nume, dar cred că pe unii îi ştiţi, care iau toate actele pe care le-au semnat ei sau alţii. Eu nu am luat nimic pentru că, în primul rând, nu e legal să pleci cu documente oficiale şi, doi, - de ce să pleci cu ele, ai nevoie cumva să te gândeşti că ai făcut o mie de porcării şi vrei să-ţi reconstitui eventuale probe în favoare luând documente ca să ştii în viitor cum să te aperi. (...) I-am spus (n.r. procurorului): eu nu am documente acasă, documentele mele la care ţin sunt legile pe care le-am promovat în calitate de ministru”, a mai spus Alexandru Athanasiu.

UPDATE 13.09 - Și omul de afaceri Claudiu Florică, denunțătorul din dosarul Microsoft, a ajuns la DNA luni, pentru a fi audiat.

----------------------------

Știrea inițială 12.18

Fostul ministru al Educaţiei Alexandru Athanasiu s-a prezentat, luni, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat de procurori în dosarul Microsoft 2. 

Fostul ministru a spus că se știe nevinovat, declarând că el nu a luat niciodată şpagă şi că ştie că este ”absolut curat”.

”În anul în care s-a adoptat hotărârea de guvern nu exista articolul care prevedea abuzul în serviciu. (…) Viaţa îşi oferă multe surprize, dar când te ştii absolut curat…”, a mai spus Athanasiu.

Athanasiu a precizat că, în calitate de ministru al Educaţiei, a semnat o Hotărâre de Guvern, care prevedea că se acordă gratuit licențe pentru computerele din şcoli.

”Noi am primit gratuit 110.000 de licenţe pentru computerele din şcoala românească. Le-a dat gratuit Secretariatul General al Guvernului, domnul Bejinariu. (…) Deci, Ministerul nu are niciun prejudiciu, le-a primit gratuit şi, prin contracte de comodat, le-a distribuit în şcoală”, susține Athanasiu.

Tot luni dimineață, doi foști manageri Microsoft România, Silviu Hotăran și Ovidiu Artopolescu, au fost puși sub acuzare de DNA.

Dosarul ”Microsoft 2” este desprins din cauza în care, în 3 septembrie, au fost condamnaţi definitiv fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan la şase ani de închisoare, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu la trei ani, pe Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare.

×
x close