Antena 3 CNN Actualitate Judecător cunoscut din Bucureşti, trimis în judecată disciplinară pentru hărțuirea jurnaliștilor

Judecător cunoscut din Bucureşti, trimis în judecată disciplinară pentru hărțuirea jurnaliștilor

Judecătorul Ciprian Ghiță, de la Curtea de Apel București(CAB) a fost trimis în judecată disciplinară de către Inspecția Judiciară.

Judecător cunoscut din Bucureşti, trimis în judecată disciplinară pentru hărțuirea jurnaliștilor
Sursa foto: GettyImages
de Redacția Antena 3 CNN    |    25 Feb 2024   •   19:45

Inspecția Judiciară îl acuză pe judecătorul Ciprian Ghiță, de la Curtea de Apel București(CAB), de comiterea a două abateri disciplinare şi anume: 

  • încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții, conform articolului 271 lit. a din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. 
  • folosirea funcției deținute pentru a obține un tratament favorabil din partea autorităților sau intervenții pentru soluționarea unor cereri, contrar cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii.

Totul a pornit de la plângerile controversate ale judecătorului Ciprian Ghiță împotriva jurnaliștilor de la Lumea Justiţiei. Într-una din plângeri judecătorul i-a acuzat că aceştia ar face parte dintr-un presupus grup infracțional organizat cu Google și niște avocați necunoscuți, alături de președinta de onoare a AMR, judecătoarea Viorica Costiniu. Aceasta a fost o reacție la dezvăluirea în presă a faptului că Ghiță l-a condamnat pe fostul șef ANAF Șerban Pop pentru fapte prescrise, situație confirmată ulterior de Înalta Curte, notează puterea.ro. 

"Faptele domnului judecător Ghiță Ciprian-Alexandru din cadrul Curții de Apel București – Secția I penală de a formulă cereri și contestații într-un dosar penal în care nu avea calitate, acte ce foloseau în fapt altor persoane, folosindu-se de funcția deținută și pretinzând că se bucură în mass media de notorietate, reprezintă elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 271 lit. a și m din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor”, sunt acuzațiile Inspecției Judiciare.

În acest context, primul termen al judecății disciplinare la Secția pentru judecători a CSM este programat pentru săptămâna viitoare, pe 28 februarie 2024

×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close