x close

Avocaţii acuză că o nouă lege "transpusă greşit" îi obligă să toarne. O petiţie, trimisă lui Orban şi Predoiu

de M.Z.    |    22 Ian 2020   •   11:08
Avocaţii acuză că o nouă lege "transpusă greşit" îi obligă să toarne. O petiţie, trimisă lui Orban şi Predoiu 418 Foto: captura Antena 3

Un avocat din Capitală cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la o lege adoptată la final de 2019.

Noua reglementare, care le impune apărătorilor să denunţe tranzacţiile cu bani cash ale clienţilor, încalcă secretul profesional, susţine Silvia Uscov, iniţiatoarea petiţiei intitulate "Avocații nu sunt turnători!".

Petiţia a fost semnată, până la această oră, de peste 1.500 de avocaţi din toată ţara. 

Mai mult, a fost ataşată cererii trimise Avocatului Poporului. Astfel, cei 1.500 de avocaţi cer modificarea legii pentru a împiedica transformarea lor în turnători de profesie.  

"Parlamentul României a transpus directiva europeană într-un mod cu totul greşit (...), astfel încât România este, pe termen mediu şi lung, în pericol de a fi condamnată la CEDO pentru aceste dispoziţii, care nu numai că nu respectă Convenţia europeană a drepturilor omului şi Constituţia României, dar nici măcar condiţia legiuitorului european", a spus avocatul Silvia Uscov, iniţiatoarea petiţiei, miercuri, la Antena 3.

În plus, avocatul susţine că, potrivit noii legi, se încalcă şi secretul profesional. 

"Dacă noi trebuie să raportăm statului ceea ce aflăm de la clienţii noştri, deja profesia de avocat nu se mai poate exercita. Nu mai există secretul profesional", a adăugat Uscov.

Aceasta a mai spus că petiţia iniţiată de ea a fost trimisă premierului Ludovic Orban şi ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, deocamdată fără răspuns.

Avocaţii nu vor să fie turnători pentru procurori

Citeşte mai multe despre:

turnatori avocati silvia uscov
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati