Curtea Constituţională a României (CCR) consideră că interdicţia ca persoanele condamnate să facă parte din Guvern trebuie să înceteze, conform legislaţiei în vigoare, în caz de reabilitare, dezincriminare sau amnistie.
"(...) Apare cu evidenţă că, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, sintagma 'nu au suferit condamnări penale' încetează să mai constituie o interdicţie la dobândirea calităţii de membru al Guvernului în ceea ce priveşte persoanele care cad sub incidenţa/sunt beneficiare ale unei legi de dezincriminare sau de amnistie sau care au fost reabilitate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, persoane cu privire la care condamnarea penală încetează să mai producă efectele extrapenale prevăzute de lege. Orice altă interpretare dată sintagmei 'nu au suferit condamnări penale' din cuprinsul art. 2 din Legea nr. 90/2001 ar fi contrară literei şi spiritului Constituţiei", se arată în motivarea deciziei prin care CCR a respins ca inadmisibilă, pe 4 mai, sesizarea Avocatului Poporului referitoare la articolul care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului.
Referitor la aspectele de neconstituţionalitate formulate de Avocatul Poporului cu privire la consecinţele extrapenale derivate dintr-o hotărâre judecătorească de condamnare, CCR a reţinut că acestea nu constituie "veritabile critici de neconstituţionalitate", întrucât îşi găsesc rezolvarea prin aplicarea unor prevederi din Codul penal.
"Astfel, ori de câte ori apreciază oportun, în funcţie de materia normată, legiuitorul poate conferi condamnării penale efecte juridice care excedează sancţiunea penală, reglementând decăderi, interdicţii sau incapacităţi care rezultă din condamnare. Aceste consecinţe extrapenale care derivă din condamnare operează în condiţiile şi termenele stabilite de lege. O astfel de consecinţă extrapenală o constituie interdicţia cu privire la dobândirea calităţii de membru al Guvernului aplicabilă persoanelor condamnate penal printr-o hotărâre definitivă, consacrată de sintagma 'nu au suferit condamnări penale' din cuprinsul art. 2 din Legea nr. 90/2001", se menţionează în motivare.
Curtea Constituţională mai consideră că legiuitorul este cel care conferă instituţiei reabilitării, o cauză legală şi personală de înlăturare a consecinţelor condamnării, efecte ce constau în încetarea decăderilor şi interdicţiilor, precum şi a incapacităţilor care rezultă din condamnare.
"Cu alte cuvinte, consecinţele extrapenale ale condamnării se produc atâta vreme cât nu a intervenit reabilitarea de drept sau judecătorească a persoanei fizice. Reabilitarea judecătorească (facultativă) constituie forma tipică a reabilitării, care se poate obţine, la cerere, prin hotărârea instanţei de judecată (...), în urma verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, având ca efect înlăturarea consecinţelor condamnării. (...) Efectele reabilitării se produc pentru viitor. Înlăturarea consecinţelor condamnării vizează nu numai materia dreptului penal (...), ci şi consecinţele extrapenale care au derivat din condamnare, decăderile, interdicţiile sau incapacităţile încetând odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare", se mai menţionează în motivare.
Referitor la dezincriminare, instanţa constituţională precizează că aceasta nu se referă doar la consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti, ci se aplică şi cu privire la consecinţele extrapenale.
"Aceleaşi consecinţe extrapenale sunt înlăturate şi în cazul amnistiei post-condamnatorii. Amnistia se realizează prin lege şi este o cauză care înlătură răspunderea penală, iar dacă intervine după condamnare, potrivit art.152 alin.(1) teza a doua din Codul penal, 'ea înlătură şi executarea pedepsei pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale condamnării'. Cu alte cuvinte, efectele amnistiei post-condamnatorii vizează atât sfera penală, înlăturând executarea pedepsei aplicate sau a restului de pedeapsă, în cazul în care executarea a început, cât şi sfera extrapenală, înlăturând toate celelalte consecinţe pe care condamnarea le-a produs", mai arată CCR.
Pornind de la aceste considerente, instanţa constituţională constată că toate consecinţele extrapenale derivate dintr-o condamnare nu reprezintă decât efecte juridice inerente unei hotărâri judecătoreşti de condamnare penală, iar înlăturarea acestor consecinţe extrapenale operează în baza dispoziţiilor Codului penal. În situaţia în care nu ar fi aplicate aceste dispoziţii, hotărârea de condamnare "va avea efecte absolute şi perpetue" asupra persoanei condamnate, ceea ce " ar încălca marja de apreciere de care dispune legiuitorul în temeiul art.16 alin.(3) din Constituţie", care se referă la posibilitatea de a reglementa accesul la funcţiile şi demnităţile publice "în condiţiile legii".
"Astfel de condiţionări trebuie să urmărească un scop legitim şi ele însele trebuie să fie adecvate, necesare şi să menţină un just echilibru între interesele concurente (...), aşadar, să nu aducă atingere substanţei dreptului. În schimb, prin aplicarea art.4, art.152 alin.(1) şi art.165-171 din Codul penal, Curtea constată că măsura criticată are un scop legitim, respectiv cerinţa de moralitate, integritate, probitate şi cinste de care trebuie să dea dovadă orice persoană care aspiră la accesul la funcţii sau demnităţi publice; de asemenea, ea este adecvată în sensul că scopul legitim anterior menţionat poate fi atins în mod abstract prin condiţia impusă de legiuitor, necesară într-o societate democratică, în sensul că acceptanţa socială a persoanei care doreşte să acceadă la funcţia de membru al Guvernului este cu atât mai mare cu cât aceasta a dat dovezi de îndreptare într-un interval temporal extins apreciat ca fiind suficient de către legiuitor, iar prin aplicarea normelor penale de drept substanţial referitoare la consecinţele extrapenale ale condamnării, o asemenea condiţie este proporţională cu scopul legitim urmărit, fiind o garanţie, pe de o parte, a îndreptării persoanei, iar, pe de altă parte, a reintegrării sociale a acesteia", se precizează în motivarea deciziei CCR.
Curtea mai apreciază că ruperea echilibrului între cele două interese protejate ar constitui "o decădere a persoanei vizate din dreptul antereferit ce va opera ad aethernam", iar consecinţa condamnării penale ar fi o sancţiune civilă aflată în vădită contradicţie cu un drept garantat prin Constituţie, şi anume accesul la o funcţie sau demnitate publică.
Potrivit CCR, Parlamentului, preşedintelui României sau Guvernului le revine, după caz, competenţa "de a interpreta textul legal criticat în cadrul raporturilor de drept constituţional aplicabile, în funcţie de reglementările de drept penal substanţial antereferite".
CCR a respins pe 4 mai, ca inadmisibilă, sesizarea Avocatului Poporului referitoare la articolul care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului, deoarece motivele invocate constituie atât probleme de aplicare şi interpretare a legii, cât şi aspecte de legiferare.
"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate formulată. Pentru adoptarea acestei soluţii, Curtea a constatat că, în esenţă, motivele invocate în sesizare constituie atât probleme de aplicare şi interpretare a legii de către autorităţile publice competente, cât şi aspecte de legiferare ce intră în competenţa Parlamentului", se arată într-un comunicat al CCR.
Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, modificată şi completată, ridicată direct de Avocatul Poporului.
Prevederile criticate au următorul conţinut: "Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorate, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare''.
În 5 ianuarie, Avocatul Poporului a anunţat că a sesizat CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 2 din Legea 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor, conform căruia pot fi membri ai Executivului persoanele care nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în situaţie de incompatibilitate.
Potrivit Avocatului Poporului, "prevederile art. 2 din Legea 90/2001 încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, nu întrunesc cerinţele constituţionale de previzibilitate şi proporţionalitate a legii şi nu permit recunoaşterea dreptului la diferenţă pentru ocuparea, în condiţii de egalitate şi fără restricţii nerezonabile, a unei funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat".
