Antena 3 CNN Actualitate Justiție CSM: Declarațiile unor reprezentanți ai puterii executive, inadmisibile și regretabile

CSM: Declarațiile unor reprezentanți ai puterii executive, inadmisibile și regretabile

CSM: Declarațiile unor reprezentanți ai puterii executive, inadmisibile și regretabile
Sursa foto: Foto: Agerpres
01 Sep 2016   •   11:24

Consiliul Superior al Magistraturii apreciază ca inadmisibile şi regretabile declaraţiile publice ale unor reprezentanţi ai puterii executive în sensul că asociaţiile profesionale ale magistraţilor ar da o interpretare abuzivă şi inechitabilă dispoziţiilor OUG 20/2016 privind salarizarea bugetarilor.

'Declaraţiile menţionate pot fi de natură a genera o dispută nedorită între magistraţi şi alte puteri ale statului', se arată într-un comunicat al CSM transmis joi Agerpres.

 CSM anunță că își menține poziția adoptată, în ședința din 23 august, în legătură cu aplicarea unitară a dispozițiilor OUG 20/2016 pentru modificarea și completarea OUG 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în scopul eliminării inechităților salariale existente în sistemul judiciar.

În acea ședință, Plenul CSM a hotărât că dispozițiile OUG 20/2016 sunt aplicabile și familiei ocupaționale "Justiție".

Prin urmare, Plenul a recomandat ordonatorilor de credite ca, în interpretarea acestor dispoziții legale, să aibă în vedere principiul de drept menționat în expunerea de motive a OUG 20/2016 și în cuprinsul art.31 din OUG 57/2015, în sensul eliminării discrepanțelor salariale existente în sistemul judiciar, astfel încât personalul care beneficiază de aceleași condiții să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității în care își desfășoară activitatea.

"Principiile enunțate și poziția adoptată de Plen au fost ferm susținute de conducerea CSM cu prilejul întâlnirii ordonatorilor de credite din sistemul judiciar cu reprezentanți ai Executivului pe tema aplicării dispozițiilor OUG 20/2016. Apreciem ca inadmisibile și regretabile declarațiile publice ale unor reprezentanți ai puterii executive în sensul că asociațiile profesionale ale magistraților ar da o interpretare abuzivă și inechitabilă dispozițiilor OUG 20/2016", menționează CSM.

Sursa citată mai susține că această interpretare a fost adoptată inclusiv de Plenul Consiliului și ordonatori principali și secundari de credite din sistemul judiciar.

De asemenea, CSM arată că, potrivit notei de fundamentare, scopul urmărit de OUG 20/2016 a fost eliminarea, începând cu 1 august 2016, a unor disfuncționalități salariale în sistemul public, respectiv eliminarea discrepanțelor salariale în rândul diverselor categorii sociale și nu acordarea unor creșteri salariale.

"Fără a pune în discuție abilitarea Guvernului de a stabili politica salarială a statului român, atragem atenția asupra nevoii întregului sistem judiciar de eliminare a discrepanțelor salariale, cu respectarea deplină a principiilor constituționale și legale. Consiliul Superior al Magistraturii susține în continuare necesitatea eliminării discrepanțelor salariale din cadrul sistemului judiciar și va acționa pentru identificarea unor căi legale de înlăturare a acestora", mai spune CSM.

 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close