Antena 3 CNN Actualitate Justiție Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir cere audierea în instanță a lui Gelu Diaconu și Daniel Constantin

Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir cere audierea în instanță a lui Gelu Diaconu și Daniel Constantin

Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir cere audierea în instanță a lui Gelu Diaconu și Daniel Constantin
13 Mar 2018   •   14:20

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a cerut marţi judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti audierea în calitate de martori a fostului şef ANAF Gelu Diaconu şi a fostului ministru al Agriculturii Daniel Constantin, în dosarul în care fostul ofiţer SRI a fost condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Cei doi judecători care se ocupă de acest dosar au decis să discute cererea lui Dragomir la următorul termen al procesului din 28 martie.

Daniel Dragomir a spus în sala de judecată că nu se poate prezenta la termenul din 28 martie, deoarece pleacă la Bruxelles, el urmând să fie reprezentat de avocaţii săi.

În decembrie 2016, Daniel Dragomir a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la un an de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii.

În schimb, el a fost achitat pentru celelalte infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată de DNA, respectiv uz de fals; spălare a banilor; folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Daniel Dragomir a devenit cunoscut după ce a fost arestat preventiv în septembrie 2016, pentru implicare în dosarul Black Cube privind hărţuirea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.
 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close