Antena 3 CNN › Actualitate › Justiție › Fostul primar al Ploieștiului, condamnat la trei ani de închisoare pentru corupție. Decizia este definitvă

Fostul primar al Ploieștiului, condamnat la trei ani de închisoare pentru corupție. Decizia este definitvă

1 minut de citit Publicat la 17:18 21 Noi 2017 Modificat la 17:18 21 Noi 2017
o_1bvfigdv1ev51bmd1qh31tk72628.jpg
Foto: captura Youtube

Fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu a fost condamnat definitiv, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani de închisoare cu suspendare, într-un dosar în care este acuzat de săvârşirea unor fapte de corupţie, legate printre altele şi de modul în care a fost finanţată echipa de fotbal Petrolul Ploieşti. 

Iniţial, Bădescu primise la instanţa de fond o pedeapsă de trei ani cu executare, însă un complet de cinci judecători de la ÎCCJ a decis marţi o condamnare cu suspendare, cu un termen de încercare de şapte ani. 

În plus, Bădescu a fost obligat să plătească în solidar cu Oana Cristina Iacob daune civile de 8 milioane lei către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Ploieşti. Bădescu va achita 75% din această sumă, iar Oana Cristina Iacob - 25%. 

Bădescu a primit trei ani pentru abuz în serviciu, doi ani şi şase luni pentru luare de mită, trei luni pentru folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. De asemenea, el a fost achitat pentru efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. 
 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close