x close

Gabriel Berca, fost ministru de Interne condamnat pentru trafic de influență, a fost eliberat cu un an mai devreme din închisoare

de S.T.    |    13 Dec 2018   •   12:33
Gabriel Berca, fost ministru de Interne condamnat pentru trafic de influență, a fost eliberat cu un an mai devreme din închisoare 534 Foto: Agerpres

Fostul ministru de Interne, Gabriel Berca, a ieşit din închisoare. Tribunalul Vaslui a decis eliberarea condiţionată a fostului ministru PDL, iar decizia este definitivă.

El a fost condamnat în 2017 la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă.

În acelaşi dosar de corupţie au fost condamnaţi fostul deputat PDL de Bacău, Mihai Banu, şi fiul acestuia, Lucian.

Berca şi Banu au fost acuzaţi de procurorii DNA că au primit 185.000 de euro, atât pentru ei, cât şi partid, ca să intervină pe lângă membri ai Guvernului să aloce fonduri unei comune pentru plata unor lucrări efectuate de un om de afaceri local.

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati