Antena 3 CNN Actualitate Justiție Începe procesul lui Vasile Blaga

Începe procesul lui Vasile Blaga

Începe procesul lui Vasile Blaga
Sursa foto: Foto: Agerpres
03 Mai 2017   •   15:39

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au dispus, miercuri, începerea judecării pe fond în dosarul în care Vasile Blaga este acuzat de trafic de influenţă. 

Judecătorii au menţinut decizia Tribunalului Bucureşti prin care s-a constatat legalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii DNA în acest caz. 

"În temeiul art. 347 Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Blaga Vasile împotriva încheierii din data de 20.02.2017, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr.1.240/3/2017/a1 al Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă", se arată în minuta deciziei. 

Fostul copreşedinte al PNL Vasile Blaga a fost trimis în judecată pe 29 noiembrie 2016 de DNA Ploieşti, fiind acuzat că a primit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenţei, astfel încât respectiva firmă să obţină contracte cu două companii naţionale. 

"În perioada 2011 - 2012, în calitate de secretar general al unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horaţiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenţei prin intermediul inculpatului Ştefan Gheorghe (vicepreşedinte al aceluiaşi partid) asupra unei persoane care a deţinut consecutiv funcţii de conducere la două companii naţionale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horaţiu Bruno să obţină contracte la cele două companii naţionale", afirmă procurorii. 

Potrivit DNA, Blaga a primit 500.000 de euro prin intermediul fostului primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi 200.000 de euro printr-un alt intermediar. 

În rechizitoriul întocmit de DNA se arată că o serie de firme care aveau comportament de tip fantomă erau folosite de Gheorghe Ştefan şi Vasile Blaga pentru a scoate bani din companii naţionale pentru PDL. 

Conform documentului, la nivelul anului 2009, în cadrul PDL a existat o înţelegere între secretarul general Vasile Blaga şi vicepreşedintele Gheorghe Ştefan, în sensul obţinerii de bani pentru partid. 

"Potrivit înţelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniştrilor desemnaţi politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naţionale şi instituţiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziţie publică către firme dispuse să 'cotizeze' pentru formaţiunea politică din care cei doi făceau parte. În acest sens, Ştefan Gheorghe (...) a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naţionale din domeniul energiei o anumită persoană. Respectiva persoană (...) a fost dispusă să contribuie - indirect - la finanţarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferenţială a unor contracte de achiziţie publică spre diverse societăţi indicate. (...) Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie naţională - prin licitaţii trucate - cu firma lui Berdilă Horaţiu Bruno, acesta din urmă a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procent prestabilit din valoarea contractelor", arată DNA. 

DNA Ploieşti a decis să îi cerceteze într-un dosar separat pe fostul primar Gheorghe Ştefan şi pe omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă. A

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: vasile blaga judecata trafic de influenta
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close