Antena 3 CNN Actualitate Justiție Kovesi despre modificarea legilor Justiției: „Dacă aceste dispoziții ar intra în vigoare, am fi afectați foarte grav”

Kovesi despre modificarea legilor Justiției: „Dacă aceste dispoziții ar intra în vigoare, am fi afectați foarte grav”

Kovesi despre modificarea legilor Justiției: „Dacă aceste dispoziții ar intra în vigoare, am fi afectați foarte grav”
Sursa foto: FOTO: Agerpres
27 Oct 2017   •   13:23

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat vineri că, dacă dispozițiile privind modificarea legilor Justiției ar intra în vigoare, lupta anticorupție și, în general, lupta cu criminalitatea ar fi grav afectate.

„Dacă aceste dispoziții ar intra în vigoare, categoric am fi afectați într-un mod foarte grav. Noi, ca instituție, am exprimat un punct de vedere oficial, l-am postat pe site, l-am trimis CSM, au fost făcute adunări generale la procurori și la judecători, majoritatea procurorilor și judecătorilor și-au exprimat un punct de vedere cu privire la acest proiect de lege care are anumite modificări care ar influența în mod negativ cel puțin lupta anticorupție, dacă nu în general lupta cu criminalitatea, pentru că premisele pentru a lupta eficient cu criminalitatea sunt să ai un sistem de justiție independent și să ai o legislație care să îți ofere instrumente cu care să lupți cu criminalitatea", a afirmat Kovesi într-un interviu realizat în cadrul proiectului Once Upon a Time in Romania, realizat de Inițiativa România, în parteneriat cu revista Vice România, Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate și Ambasada Canadei în România, Bulgaria și Republica Moldova.

Șefa DNA a explicat că acest proiect afectează în mod "grav" independența procurorilor și, cu privire la anumite chestiuni, și pe cea a judecătorilor.

„Ieri s-a spus în spațiul public că Inspecția Judiciară va fi independentă, dar nu știe nimeni cine va numi conducerea, care va fi procedura de recrutare. Pe proiectul pe care noi ne-am exprimat punctul de vedere, trecerea Inspecției Judiciare în subordinea ministrului Justiției practic acest lucru însemna", a adăugat Kovesi.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Kovesi
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close