Antena 3 CNN Actualitate Justiție Laura Codruța Kovesi, anunț de ultimă oră. Schimbare importantă la DNA în perioada următoare

Laura Codruța Kovesi, anunț de ultimă oră. Schimbare importantă la DNA în perioada următoare

Laura Codruța Kovesi, anunț de ultimă oră. Schimbare importantă la DNA în perioada următoare
14 Mar 2016   •   18:45

Procurorul șef DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat luni că în urma decizie CCR privind interceptările va exista o încetinire a soluționării dosarelor, potrivit cotidianul.ro.

”Evaluarea noastră este foarte clară, avem nevoie de 130 de polițiști și aproximativ suma de 10 milioane de euro pentru a lucra așa cum am lucrat și în anii trecuți. Este bine că în primă fază avem acești 40 de polițiști, dar în perioada imediat următoare va trebui să se găsească resurse pentru a primi și diferența până la 130 de oameni. În acest moment, toate resursele de la serviciul tehnic vor lucra pentru a implementa decizia CCR și ordonanța care a fost adoptată. În perioada următoare se va vedea o încetinire a soluționării dosarelor tocmai datorită faptului că resursele pe care le avem le vom folosi pentru a suplimenta necesarul la serviciul tehnic. Nici cei 40 de polițiști pe care i-am primit în urma hotărârii de Guvern nu vor funcționa efectiv de mâine. Trebuie o procedură pentru recrutarea acestora (...), depinde cât de mult vor dura formalitățile pentru a putea completa echipa”, a explicat Kovesi.

”În primul rând ar trebui ca din punct de vedere administrativ să avem o modificare a regulamenului, după aceea va trebui să selectăm polițiști. Nu putem selecta orice polițiști, ei trebuie să aibă anumite cunoștințe tehnice, să aibă o pregătire tehnică la bază. Va trebui să facem traininguri atât pentru personalul pe care deja îl avem cât și pentru cei pe care îi vom recruta”, a mai spus procurorul șef DNA.

Codruța Kovesi a mai spus că au fost deja depuse cereri prin care s-a solicitat anularea probelor, ca urmare a deciziei CCR.

”S-au introdus de către apărători sau de către persoanele care au fost trimise în judecată cereri prin care s-a solicitat anularea probelor, invocându-se această decizie. S-au invocat în dosarele care sunt în faza de judecare la fond, în cele care sunt în faza apelului, în cameră preliminară. O să vedem cum vor soluționa judecătorii aceste cereri. Dosarele DNA nu se bazează exclusiv pe interceptări. Întotdeauna aceste probe au fost dublate și de alte probe care au fost administrate în timpul procesului penal. O să vedem cum vor interpreta judecătorii motivarea CCR. Efectul care va fi cu cea mai mare influență asupra activității noastre va ține de durata soluționării dosarelor”, a mai spus Kovesi.

”Din data de 16 februarie, când am văzut minuta, în interiorul DNA s-au luat măsuri pentru a respecta decizia care urmează să apară și să fie publicătă. Vă asigur că din momentul publicării în Monitorul Oficial, toți cei din DNA vor respecta în decizia Curții Constituționale”, a conchis Kovesi.

×
Subiecte în articol: Laura Codruta Kovesi DNA CCR interceptari
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close