Antena 3 CNN Actualitate Justiție Magistrat de la Judecătoria Târgu Mureş, sancţionat disciplinar

Magistrat de la Judecătoria Târgu Mureş, sancţionat disciplinar

Magistrat de la Judecătoria Târgu Mureş, sancţionat disciplinar
Sursa foto: Foto: Agerpres
30 Mar 2016   •   15:45

Un magistrat de la Judecătoria Târgu Mureş a fost sancţionat disciplinar de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), pentru întârzieri în soluţionarea cauzelor, scrie Agerpres.

”Secţia pentru judecători în materie disciplinară (...) a admis în parte acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Dumitrescu Dumitru Paul, judecător în cadrul Judecătoriei Târgu Mureş. Secţia a aplicat domnului judecător sancţiunea disciplinară constând în 'avertisment', pentru săvârşirea abaterii disciplinare (...) constând în nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile”, se precizează într-un comunicat al CSM transmis miercuri.

Conform aceleiaşi surse, Inspecţia Judiciară a reţinut că judecătorul a depăşit cu până la 220 de zile termenul legal de redactare a unor hotărâri penale şi a amânat în mod repetat pronunţarea, urmată de repunerea cauzelor pe rol.

Hotărârea Secţiei pentru judecători în materie disciplinară va fi redactată şi publicată pe site-ul CSM în termen de 20 de zile de la pronunţare, putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

×
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close