Antena 3 CNN Actualitate Justiție Mii de magistrați au fost supravegheați la cererea DNA

Mii de magistrați au fost supravegheați la cererea DNA

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 18:45 21 Mai 2019 Modificat la 18:45 21 Mai 2019
o_1dbdh2g75113s2bq1nqr1ml817n28.jpg
Foto: Pixabay.com

Magistrații din România au fost supravegheați în masă de DNA, cel puțin sub mandatele Laurei Kovesi.

Totul s-a întâmplat cu ajutorul anumitor judecători care au aprobat pe bandă rulantă cererile parchetului anticorupție de emitere a unor mandate de supraveghere și astfel și-au trădat menirea, fără să facă un control real al solicitărilor DNA, scrie luju.ro.

Deși ar părea greu de crezut la prima vedere, 97% din solicitările DNA de aprobare a unor mandate de supraveghere tehnică a judecătorilor și procurorilor au fost admise de instanțe la nivel național, în perioada 2014-2018.

Datele reies din raportul Inspecției Judiciare privind dosarele deschise de către DNA față de aproape 3.000 de magistrați din întreaga țară.

Astfel, în cei patru ani analizați au fost formulate 5.935 solicitări DNA, dintre care 5.762 au fost aprobate.

×
x close