Antena 3 CNN Actualitate Justiție Ministrul Justiției reacționeză după ce mai multe instanțe au anunțat că își suspendă activitatea: "Dialogul este soluția, nu protestul"

Ministrul Justiției reacționeză după ce mai multe instanțe au anunțat că își suspendă activitatea: "Dialogul este soluția, nu protestul"

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a transmis un mesaj cu privire la decizia unor instanțe judecătorești de încetare a activității, pe fondul nemulțumirilor legate de pensiile de serviciu.

Ministrul Justiției reacționeză după ce mai multe instanțe au anunțat că își suspendă activitatea: "Dialogul este soluția, nu protestul"
Sursa foto: Profimedia Images
de Mia Lungu    |    20 Iun 2023   •   12:55

“Ministerul Justiției respectă dreptul magistraților la liberă exprimare, dar pornește de la premisa că dialogul este soluția rezolvării oricărei probleme a sistemului judiciar, nu protestul.

Principiul conform căruia nicio pensie nu poate să depășească salariul este unul moral. Societatea românească așteaptă această reformă a pensiilor de serviciu. 

Proiectul privind pensiile de serviciu reprezintă un jalon din cadrul PNRR, a cărui atingere intră în responsabilitatea Ministerului Muncii, ca minister de linie.

Prin urmare, analiza de oportunitate, armonizarea prevederilor proiectului pentru toate categoriile profesionale, consultările cu reprezentanții profesiilor vizate (inclusiv cele din domeniul justiției) sunt pași prealabili parcurși de Ministerul Muncii în vederea obținerii unei soluții agregate și materializate în proiectul de lege menționat.

Citește și: Magistrații români încep să își suspende activitatea pe termen nelimitat, nemulțumiți de modificarea pensiilor de serviciu

Ministerul Justiției subliniază necesitatea identificării unor soluții de echilibru între imperativul respectării angajamentelor de reformă asumate de statul român, inclusiv în sectorul pensiilor, și cel al asigurării funcționalității și eficienței sistemului judiciar, a calității actului de justiție privit ca serviciu public.

MJ își reafirmă deschiderea către colaborare și dialog constructiv cu CSM pe orice temă privind sistemului judiciar” a declarat Alina Gorghiu, ministrul Justiției.

×
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close