Preşedinţii Curţilor de Apel susţin că a fost declanşată o campanie de "ură" împotriva magistraţilor, sub pretextul reformei pensiilor de serviciu, iar clasa politică urmăreşte de fapt prin această "reformă" să limiteze accesul la justiţie a milioane de oameni afectaţi de măsurile de austeritate anunţate de Guvern, notează Agerpres.
De asemenea, şefii curţilor de apel spun că justiţia este atacată sistematic "prin termeni pur şi simplu abjecţi" de către oameni politici, într-o campanie bazată pe "manipulare, minciună şi ostilizarea populaţiei".
„Preşedinţii curţilor de apel condamnă atacurile repetate, nefondate, injurioase şi distructive purtate în mod susţinut la adresa judecătorilor, cu scopul vădit de a afecta forţa puterii judecătoreşti în raporturile sale cu celelalte două puteri, în special cu cea executivă, sub pretextul 'reformei' pensiilor de serviciu, efectul fiind decredibilizarea puterii judecătoreşti, cu consecinţe directe asupra dreptului la o justiţie echitabilă a cetăţenilor, se arată într-un comunicat semnat de 16 preşedinţi de curţi de apel, inclusiv şeful Curţii Militare de Apel Bucureşti.
Dezbaterile recente - spun aceştia - au fost marcate de discursuri agresive, generalizări nedrepte şi etichetări care urmăresc să alimenteze o atitudine ostilă faţă de sistemul judiciar.
„Se ignoră voit faptul că statutul judecătorului are la bază standarde internaţionale, nu naţionale, generate de natura specifică a funcţiei, nivelul de responsabilitate, incompatibilităţile legale şi interdicţiile profesionale, precum şi de necesitatea asigurării independenţei sale în raport de celelalte puteri ale statului. Este vădit că scopul real al acestei campanii, pornită şi continuată susţinut şi agresiv în ultimele luni, nu are, în realitate, drept scop principal reformarea pensiilor de serviciu, pentru a răspunde cerinţelor Comisiei Europene, ci timorarea judecătorilor şi distrugerea încrederii cetăţenilor în actul de justiţie, exact în momentul în care măsurile de austeritate preconizate de Guvern vor afecta milioane de cetăţeni", se menţionează în comunicat.
Şefii din instanţe atrag atenţia că, în mod absolut previzibil, în perioadele de criză economică şi austeritate, numărul litigiilor purtate între cetăţeni şi stat creşte exploziv.
Ei susţin că oamenii politici doresc o justiţie slăbită, pentru a limita accesul cetăţenilor la instanţe, într-un moment în care oamenii vor fi afectaţi de măsurile de austeritate anunţate de Guvern.
„Aşa s-a întâmplat, de exemplu, după 2009, când litigiile generate de criza economică au fost de ordinul sutelor de mii. Aceste valuri imense de litigii au fost şi vor fi gestionate de judecătorii aflaţi în activitate, ce trebuie să aibă independenţa reală şi resursele necesare pentru a le soluţiona corect şi în termen rezonabil. O justiţie slăbită, cu resurse umane insuficiente şi descurajate, atacată sistematic, de multe ori prin termeni pur şi simplu abjecţi, folosiţi inclusiv de către oameni politici, într-o campanie bazată pe manipulare, minciună şi ostilizarea populaţie nu profită cetăţeanului, ce devine la rândul lui slab în raporturile sale cu statul. Mai mult, statul însuşi devine slab şi vulnerabil atunci când puterea judecătorească este sistematic atacată.
Tendinţa clasei politice de a limita, pe diverse căi, accesul cetăţenilor la justiţie este evidentă şi este datoria noastră, ca judecători, să o demascăm ca atare", declară preşedinţii curţilor de apel.
În context, ei amintesc că au existat două decizii ale Curţii Constituţionale prin care se cerea legiuitorului să modifice legea pentru a permite cetăţenilor să aibă acces la justiţie, fapt ignorat cu desăvârşire de acesta.
„Accesul cetăţenilor la justiţie pentru apărarea drepturilor lor salariale a fost apoi sever limitat prin adoptarea OUG 62/2024, ce a avut ca efect blocarea cursului proceselor în faţa instanţelor de fond şi sufocarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin sute de cereri de pronunţare a hotărârilor preliminare în astfel de cauze. În momente dificile, când drepturile cetăţenilor pot fi afectate de măsurile statului, revine puterii judecătoreşti sarcina de a restabili legalitatea. Acest lucru poate fi făcut de judecători ce nu sunt dependenţi de Guvern şi nu sunt ţintele unei campanii de ură promovate împotriva acestora", precizează şefii instanţelor.
Magistraţii mai spun că pensiile de serviciu ale judecătorilor "nu sunt o invenţie românească", ci derivă dintr-un statut ale cărui coordonate sunt unanim recunoscute la nivel european.
Ei mai denunţă dubla măsură în comunicarea Guvernului despre reforma pensiilor: în cazul magistraţilor - "campanie de ură", în cazul militarilor - "orice modificare trebuie făcută cu foarte, foarte multă consultare".
„Subliniem, în acelaşi sens, şi dubla măsură adoptată de către Guvern în modalitatea de comunicare publică şi abordare a chestiunii pensiilor de serviciu. Dacă pentru magistraţi aceasta s-a bazat pe manipulare susţinută de un veritabil discurs public al urii, în cazul pensiilor de serviciu al militarilor - ce includ nu doar armata, ci şi jandarmeria şi serviciile de informaţii - ministrul de resort a subliniat că orice modificare trebuie făcută 'cu foarte, foarte multă consultare şi cu foarte multă transparenţă'. Nu în ultimul rând, remarcăm faptul că reacţiile instituţionale prompte ale Consiliului
Superior al Magistraturii, prin care sunt demontate informaţiile false din mediul public, sunt fie ignorate, fie preluate şi prezentate trunchiat, fapt ce demonstrează, o dată în plus, că scopul acestei campanii nu este acela al unei consultări loiale între puterile statului, ci slăbirea şi subordonarea justiţiei", mai afirmă sursa citată.
La finalul comunicatului, cei 16 preşedinţi de curţi de apel solicită „tuturor actorilor implicaţi să înceteze campania de subminare a independenţei justiţiei şi de demonizare a judecătorilor, care îşi exercită misiunea în condiţii de muncă adesea excesive, cu resurse insuficiente şi presiuni constante, dar cu loialitate faţă de lege şi Constituţie”.