Antena 3 CNN Actualitate Justiție Prima reacție a șefei DNA în scandalul înregistrării în care ar fi fost acuzată că face presiuni

Prima reacție a șefei DNA în scandalul înregistrării în care ar fi fost acuzată că face presiuni

Prima reacție a șefei DNA în scandalul înregistrării în care ar fi fost acuzată că face presiuni
de S.T.    |    25 Sep 2017   •   12:43

Laura Codruta Covesi neagă că ar fi făcut presiuni asupra inspectoarei Mihaela Focică.

Şefa DNA susţine că Focică ar fi trebuit să facă plângeri atunci când au fi avut loc presiunile şi spune că şeful Inspecţiei Judiciare ar fi trebuit să dispună verificări.

„Dacă unul dintre inspectori s-a plâns inspectorului şef de presiuni, a doua zi trebuia să fiu investigată pentru acele presupuse presiuni. Dar într-o perioadă de trei luni de zile nu s-a întâmplat nimic, dimpotrivă, acel inspector a fost trimis să facă un control în DNA. Dar pot să vă spun foarte clar (...) - niciodată, niciodată nu am convocat un inspector în biroul meu, niciodată nu am avut relaţii personale cu inspectorii Inspecţiei Judiciare. Toate întâlnirile cu inspectorii au avut loc în cadru instituţional, atunci când au făcut controale sau verificări. (...) Niciodată nu am făcut presiuni asupra vreunui inspector şi, dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, atât inspectorul respectiv, cât şi şefii săi ar fi trebuit să dispună o verificare cu privire la această situaţie”, a declarat Kovesi la Europa FM.

Site-ul luju.ro a prezentat o înregistrare audio cu o discuție între procurorul Gheorghe Stan, inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare, și una din cele șase inspectoare din echipa de control care a fost la DNA, procurorul Mihaela Focica.

Conform înregistrării efectuate în mediul ambiental în dosarul lui Stan, reiese că Focica a fost chemată de șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, cu care ar fi avut o discuție care i-ar fi „paralizat picioarele de frică”.

Procuroarea de la Inspecția Judiciară spune că s-a încercat spălarea creierului ei, totul cu scopul de a fi determinată să iasă din echipa de control de la DNA.

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close