Reacţia Administraţiei Prezidenţiale după ce un judecător CCR a acuzat presiuni de la Cotroceni

de S.T.    |    15 Iun 2018   •   14:36
Reacţia Administraţiei Prezidenţiale după ce un judecător CCR a acuzat presiuni de la Cotroceni Foto: www.presidency.ro

Judecătorul CCR, Petre Lăzăroiu, acuză presiuni din partea Palatului Cotroceni, spunând că a avut o discuţie cu un consilier prezidenţial, care i-a vorbit despre mandatul de revocare a sa din funcţie.

La scurt timp a reacţionat şi Cotroceniului, care anunţă că acel consilier prezidenţial este în concediu.

„Consilierul prezidenţial doamna Simina Tănăsescu s-a întâlnit joi, 14 iunie a.c., cu judecătorul Petre Lăzăroiu la sediul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti pentru a-i înmâna acestuia două cărţi de specialitate pe zona dreptului financiar. Menţionăm că în aceste zile consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu se află în concediu de odihnă tocmai pentru că desfăşoară activităţi didactice. În acest context, a avut loc o discuţie pur teoretică pe marginea solicitării asociaţiei civice VeDem Just, o discuţie tehnică, între doi profesionişti de drept constituţional, care nu a implicat în niciun fel instituţia Preşedintelui României. Drept urmare, sunt complet neadevărate şi nefondate orice fel de speculaţii sau insinuări cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra judecătorului Petre Lăzăroiu”, se arată într-o poziţie a Administraţiei Prezidenţiale.

ExitPOLL
Parteneri
x close