Antena 3 CNN Actualitate Justiție Ședință CSAT pe 11 decembrie. Ministrul Apărării: E posibil să fie nevoie de o informare privind incidentul din Marea Azov

Ședință CSAT pe 11 decembrie. Ministrul Apărării: E posibil să fie nevoie de o informare privind incidentul din Marea Azov

Ședință CSAT pe 11 decembrie. Ministrul Apărării: E posibil să fie nevoie de o informare privind incidentul din Marea Azov
04 Dec 2018   •   13:53

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a declarat, marţi, că ”este foarte posibil” ca la următoarea şedinţă CSAT, care va avea loc pe 11 decembrie, să prezinte o informare referitoare la incidentul dintre Rusia şi Ucraina din Marea Azov.

„Am prezentat situaţia din Ucraina. Acesta a fost subiectul pentru care am fost invitat aici. Am fost însoţit de generalul care se ocupă de analiza pe astfel de subiecte. Nu vreau să escaladăm un astfel de subiect care este totuşi sensibil. Cred cu tărie că diplomaţia şi dialogul politic încă nu şi-au spus ultimul cuvând şi asta este cel mai important. Pe de altă parte România şi MAPN monitorizează foarte atent această situaţie.  Ştiu că este un CSAT pe data de 11 (decembrie - n.r.), dar nu ştiu să fie pe ordinea de zi această temă. Este un CSAT obişnuit. Este foarte posibil ca în cadrul acestui CSAT să fie nevoie de o informare pe această temă”, a declarat Gabriel Leş.

Tensiunile s-au amplificat între Ucraina şi Rusia după ce forţele Moscovei au sechestrat la 25 noiembrie în strâmtoarea Kerci, care face trecerea din Marea Neagră în Marea Azov, trei nave militare ucrainene - două vedete blindate şi un remorcher - acuzându-le că au trecut ilegal frontiera maritimă rusă. Cei 24 de marinari au fost arestaţi, inculpaţi şi în prezent au fost transferaţi la Moscova. Ucraina a proclamat legea marţială pentru o lună în zonele cele mai vulnerabile ale ţării.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: ministrul Apararii CSAT
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close