Antena 3 CNN Actualitate Justiție Un fost deputat PSD a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru mită și abuz în serviciu

Un fost deputat PSD a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru mită și abuz în serviciu

Un fost deputat PSD a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru mită și abuz în serviciu
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
01 Noi 2017   •   11:10

Fostul deputat PSD Ion Ochi a fost condamnat de Tribunalul Braşov la o pedeapsă de cinci ani şi zece luni de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu, decizia putând fi atacată în termen de zece zile. 

Totodată, instanţa a dispus şi confiscarea de la Ion Ochi a sumei de 430.238,38 lei, reprezentând contravaloarea mitei primite. 

În acelaşi dosar a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare şi primarul localităţii Prejmer, la data faptei şi acum, Todorică Constantin Şerban. 

"Decizia Tribunalului Braşov poate fi atacată în termen de zece zile", a precizat  purtătorul de cuvânt al Tribunalului Braşov, Gabriela Ciolacu. 

Aceasta a mai menţionat că suma de 1.647.238,83 de lei, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere, reprezintă despăgubirile acordate Consiliului Judeţean Braşov. 

"În baza art 397 alin.1 Cod Procedură Penală şi art 19. Cod Procedură Penală, admite acţiunea civilă exercitată de către partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială a judeţului Braşov şi obligă inculpaţii OI, CV, TN, BN, STC şi NCD, în solidar, la plata către această parte civilă a sumei de 1.647.238,83 de lei la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere conform. art. 174 şi 176 din Legea 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, până la plata integrală a debitului, această sumă cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale", se arată în decizia instanţei. 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close