Antena 3 CNN Actualitate Locale Alertă într-o benzinărie din Botoșani: Un bărbat amenința că dă foc unei pompe de benzină

Alertă într-o benzinărie din Botoșani: Un bărbat amenința că dă foc unei pompe de benzină

Un bărbat a făcut scandal, marți seară, și amenința că va da foc unei pompe dintr-o benzinărie din Botoșani.

Alertă într-o benzinărie din Botoșani: Un bărbat amenința că dă foc unei pompe de benzină
de Andreea Ştefan    |    10 Mai 2023   •   12:54

Marți seară, la câteva minute după ora 2:.00, un echipaj de jandarmerie a intervenit la o stație de alimentare cu carburanți din municipiul Botoșani, unde o persoană făcea scandal și amenința personalul aflat în serviciu cu incendierea unei pompe de benzină.

De altfel, lucrătorii de la stație au bănuit că ceva nu este în regulă în momentul în care bărbatul le-a solicitat să sune la 112, deoarece el va lua câteva produse de pe raft și va pleca fără să plătească, ceea ce a și încercat să facă.

La vederea jandarmilor, acesta a vrut să fugă, dar a fost reținut și condus la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Mavromati, personalul medical luând decizia de internare la secție de psihiatrie din cauza tulburărilor de comportament și stării de agitație psihomotorie.

Pentru faptele săvârșite, jandarmii l-au sancționat contravențional pe bărbatul în vârstă de 36 de ani cu amenzi în valoare totală de 600 de lei, conform prevederilor Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

×
Subiecte în articol: Botoșani benzinarie
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close