Antena 3 CNN Actualitate Locale Un călugăr român a ajuns în arest, suspect de omor. Şi-ar fi ucis în bătaie amicul de pahar

Un călugăr român a ajuns în arest, suspect de omor. Şi-ar fi ucis în bătaie amicul de pahar

Un călugăr în vârstă de 73 de ani a ajuns în arest, suspect de omor, după ce un bărbat în vârstă de 58 de ani, care a fost oaspetele lui la schit, a murit.

Un călugăr român a ajuns în arest, suspect de omor. Şi-ar fi ucis în bătaie amicul de pahar
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Ian 2024   •   18:29

Florentin Rusu, în vârstă de 58 de ani, din satul Manolea, a ajuns la Spitalul municipal Fălticeni, duminică după-amiază, în comă de gradul IV și în stop respirator. Bărbatul de 58 de ani a fost transferat la Spitalul Județean Suceava, însă nu a mai putut fi salvat.

Din cercetări a rezultat că bărbatul în vârstă de 58 de ani plecase de acasă de sâmbătă seară, împreună cu fratele său la schitul de călugări din satul Manolea. Acolo au băut cu Iacob Stafie, călugăr la schit, care are 73 de ani. La un moment dat, pe parcursul nopții, fratele a plecat, astfel că au rămas împreună doar călugărul de 73 de ani și Florentin Rusu, în vârstă de 58 de ani, scrie monitorulsv.ro.

Călugărul le-a relatat ulterior polițiștilor că a avut un conflict cu Rusu, care s-a apucat în toiul nopții să dea drumul animalelor din grajd, l-a îmbrâncit iar Rusu ar fi plecat spre casă. Doar că bărbatul a căzut la ieșirea din curtea schitului. Abia duminică dimineață, bărbatul de 58 de ani a fost dus acasă de rude, în stare de inconștiență.

Citeşte şi"Bă, tâmpitule, nu-ți bați tu joc de mine!" | Un bărbat în straie de călugăr a bătut crunt un călător într-un autobuz, la Constanța. Reacția Arhiepiscopiei Tomisului

Duminică seară, Florentin Rusu a murit la Spitalul Județean Suceava. Bărbatul de 58 de ani ar fi fost călcat în picioare la propriu și a suferit grave leziuni la cap, spun anchetatorii.

Călugărul Iacob Stafie, în vârstă de 73 de ani, a fost pus sub acuzare pentru comiterea infracțiunii de omor și reținut pentru 24 de ore .

Ancheta continuă și este probabil ca bărbatul de 73 de ani să fie prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

×
Subiecte în articol: Fălticeni Manolea omor arest calugar
Parteneri
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta
x close