x close

Urs lovit mortal de o maşină în Vrancea. Şoferul l-a văzut în ultimul moment şi nu l-a putut evita

21 Oct 2019   •   10:51
Urs lovit mortal de o maşină în Vrancea. Şoferul l-a văzut în ultimul moment şi nu l-a putut evita Foto: pixabay.com

Un urs care se deplasa pe DN 2D, în zona localităţii Tulnici, a fost omorât, duminică seara, după ce ar fi pătruns brusc pe sensul de deplasare al unui autoturism, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

"La data de 20 octombrie, în jurul orei 21,00, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Tulnici au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN 2D, în zona Tulnici - Ojdula, a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicat un urs. Cu ocazia deplasării la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că un bărbat din comuna Vrâncioaia, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Tulnici, a intrat în coliziune cu un urs care se deplasa pe partea carosabilă şi a pătruns brusc pe sensul de deplasare al autoturismului", au precizat reprezentanţii IPJ Vrancea.

Cadavrul animalului a fost ridicat cu un buldoexcavator din dotarea Primăriei Tulnici şi transportat la sediul instituţiei.

Potrivit Poliţiei, reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi ai DSV Vrancea se vor deplasa la faţa locului în vederea luării măsurilor legale.

Sursă: Agerpres

Citeşte mai multe despre:

urs lovit mortal masina Vrancea
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati