Dora are 65 de ani și i s-a făcut rău în timpul unei slujbe de la biserică din localitate. A stat acasă o săptămână crezând că este doar o răceală, întrucât era una dintre persoanele care negau existența virusului SARS-CoV-2. A ajuns apoi în stare critică la spitalul din Bârlad și  le transmite tuturor celor care nu cred în COVID-19, să respecte regulile sanitare ca sã nu treacã prin ce a trecut ea. Femeia a povestit tot pentru Vremea Noua.

”Covid, mi-am zis, dar nu-mi venea să cred!”

„În dimineata zilei de 15 august, pe la ora 10.00, eram la Sfânta Liturghie (asa cum se cade unui crestin trãitor), la marea sãrbãtoare Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii noastre. De obicei stau în stranã, fãrã mascã, citesc, mai si cânt, dupã puterea si harul pe care mi l-a dat Dumnezeu. Dupã Psalmul 50, am simtit o durere cumplitã în cutia toracicã, asa de parcã mi-ar fi intrat o ghiarã în piept. M-am retras într-o zonã cu putinã lume si am respirat fortat câteva minute. Durerea s-a dus, dar m-a cuprins o mare slãbiciune. Aceiasi slãbiciune am avut-o toatã ziua si parcã totul în mine era fierbinte. M-am gândit cã e vinovatã caldura si am mâncat douã portii mari de înghetatã. Duminicã am avut toatã ziua o stare de somnolentã, lipsa poftei de mâncare si durere de cap dupã ce am venit de la bisericã. Am stat numai în pat si am început sã am temperaturã, 38-38,5. Am luat paracetamol. Transpiratie cumplitã si a scãzut temperatura. A început o tuse seacã. Luni si marti la fel. Temperaturã, paracetamol, transpiratie, si asa mai departe. Rãu! Nu am putut mânca aproape nimic, am dormit întruna si am avut diaree. Covid, mi-am zis, dar nu-mi venea sã cred! Miercuri si joi mi-a fost bine, am mâncat putin, nu am mai avut temperaturã si am putut face mâncare si alte treburi. Vineri rãu, sambãtã si rãu si bine! Seara amândoi bolnavi! Sotul a chemat salvarea. Am mers împreunã la UPU. Ce s-o mai lungim! Pe sotul l-a internat luni pozitiv si pe mine miercuri, tot pozitivã.

”Eu nu am crezut că acest virus există. Nici nu prea m-am ferit, nu am purtat mască”

Eu nu am crezut cã acest virus existã. Nici nu prea m-am ferit, nu am purtat mascã decât în interior si am stat în stranã fãrã mascã, desi unele persoane tuseau. Aici pe facebook am fost somatã pe public si privat cã nu este corectã atitudinea mea si cã acest virus e cât se poate de real si de periculos, dar mai ales foarte contagios. Am fãcut postãri împotriva unor mãsuri luate în scopul protejãrii mele, pânã la urmã. Regret! Trebuia sã ajung în spital ca sã cred! Trebuia sã fiu bolnavã ca sã atentionez si pe altii cã pericolul este peste tot. Sigur, drumul de acasã pânã la patul de spital e anevoios si treci prin niste faze ce presupun rãbdare, cãci urmeazã multe ore de asteptare în conditii de ambulatoriu, în cort sau sub cerul liber. Toate locurile în spital ocupate duminicã noaptea! Erau foarte multi veniti cu Salvarea din tot judetul si cu serviciul SMURD. Toti în stadii diferite ale acestei boli, toti sau aproape toti dintr-o casã infectati cu acest virus ticãlos care si ucide! Nu am crezut vreodatã cã îi voi cãdea victimã. Nimeni nu crede! Impactul psihologic este puternic. Unii chiar s-au ferit, au respectat regulile si tot au ajuns în spital.

”Din spatele vizierelor te privesc niste ochi blânzi care se strãduiesc să–ti dea curaj! Mii de multumiri!”

Aici totul e diferit fatã de tot ce ati vãzut pânã acum într-un spital. Tot personalul poartã acelasi echipament ca de cosmonaut. Din spatele vizierelor te privesc niste ochi blânzi care se strãduiesc sã-ti dea curaj si sã-ti alunge teama care face sã-ti scadã ori sã-ti creascã tensiunea. De ieri sunt acasã. Mã simt bine. Mã recuperez. În carantinã pânã pe 9 sept inclusiv. Politia Comunitarã mã verificã zilnic. Îsi fac datoria si e foarte bine, desi sunt acum cetãtean responsabil. Înainte de a continua povestirea, vreau sã aduc multumire din suflet medicului de familie, celor de la UPU, de la Salvare, doamnei dr. Mihalache Cãtãlina Mihaela, sefa sectiei Medicinã Internã de la Spitalul Municipal Elena Beldiman care în fiecare zi, pe lângã atributiile profesionale, a avut câte un cuvânt de încurajare si câte o mângâiere pentru fiecare, personalului medical, asistenti medicali, infermiere care s-au purtat exemplar cu toti bolnavii. Vreau sã multumesc prietenei (care la nevoie se cunoaste) doamna dr: Tiron Cristina care a avut grijã sã avem apã si tot ce ne-a fost necesar în spital în conditiile impuse. Nu se poate intra în spital, pachetele se lasã la poartã, sunt dezinfectate sacosele, gentile si apoi aduse în sectii si distribuite celor internati), prietenilor mei, Preasfintitului Pãrintele nostru Ignatie, pr. consilier episcopal Ciprian Tacu, pãrintelui protopop Lãiu Vasile, pr. Hristodulos de la Mãnãstirea Dobrina, pr. Adrian Sorin Filimon, care s-au rugat pentru noi.

Vreau sã multumesc lui Dumnezeu cã m-a încercat, ca sã pot împãrtãsi experienta mea cu sinceritate celor care încã nu cred cã pericolul este real. Aveti grijã de voi!!”, este mãrturia Dorei din Bârlad.