Antena 3 Actualitate Media Badea: Şeful DNA este principala armă a lui Băsescu. Normal că are intenţia să îi prelungească mandatul

Badea: Şeful DNA este principala armă a lui Băsescu. Normal că are intenţia să îi prelungească mandatul

14 Noi 2011   •   23:48
Badea: Şeful DNA este principala armă a lui Băsescu. Normal că are intenţia să îi prelungească mandatul
Sursa foto: Foto: Antena 3

Mircea Badea a comentat, în ediţia de luni seară a emisiunii „În gura presei“, de la Antena 3, pe marginea declaraţiilor făcute de preşedintele Traian Băsescu, luni seară, la televiziunea publică.

„Nu mă interesează foarte multe dintre lucrurile pe care le-a spus (n.r. - Traian Băsescu) pentru că sunt de umplutură“, a spus realizatorul „În gura presei“, precizând că se „identifică un singur motiv real pentru ieşirea publică“  a lui Băsescu, „şi anume anunţarea intenţiei sale de a-l prelungi pe Daniel Morar la şefia DNA până în iunie anul viitor“.

„Este principala sa armă, este piesa de forţă din arsenalul domniei sale, deci normal că are toată intenţia de a-l prelungi. Sigur că nu are suport legal şi recunoaşte asta“, comentează Mircea Badea, care întreabă retoric, totodată, „când anume l-a împiedicat asta (n.r. - lipsa suportului legal) să facă fix ce a vrut“.

Traian Băsescu a declarat la postul naţional de televiziune că opţiunea sa este de a-i cere procurorului general să îi dea un interimat (n.r. - lui Daniel Morar) până în iunie 2012.

Conform legii, şeful DNA, ca şi procurorul general al României, nu pot avea decât două mandate. Daniel Morar, şeful DNA, îşi încheie cel de-al doilea mandat în februarie 2012.

„De ce să îi dea interimat? Păi, staţi puţin că aşa, pe sistemul interimat, poate să îi mai dea şi lui Băsescu doi ani de mandat. Că poate nu a terminat de făcut reforma statului, lupta anti-comunistă, habar n-am, cretinismele alea pe care le tot aud vehiculate propagandistic“, a comentat Badea.

Vezi mai jos comentariul integral făcut de Mircea Badea pe tema prelungirii mandatului lui Daniel Morar la şefia DNA prin posibila acordare a unui interimat.

 
Get Adobe Flash player

×

Ştirile Antena 3 sunt şi pe Facebook sau pe Google News

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close