Antena 3 CNN Actualitate Media Basmele românilor, volumul 2, numai cu Jurnalul Naţional

Basmele românilor, volumul 2, numai cu Jurnalul Naţional

Basmele românilor, volumul 2, numai cu Jurnalul Naţional
18 Oct 2010   •   12:28

A fost odată ca niciodată... că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. O lume a poveştilor cu zâne şi eroi, balauri şi fe]i - frumoşi. Jurnalul Naţional îţi aduce şi în această săptămână “Basmele românilor”. O colecţie nemuritoare! O colecţie pentru biblioteca familiei tale! 10 volume cu toate basmele povestite şi nepovestite. Vineri, 22 octombrie, cel de-al doliea volum te poartă prin lumea basmelor alături de „Împărăteasa înţeleaptă” „Cerbul de Aur” şi multe alte personaje fantastice.

Veţi citi peste 30 de basme semnate de Dumitru Stăncescu, primul director al cunoscutei şi îndrăgitei colecţii Biblioteca pentru toţi şi un povestitor talentat, care declara în Prefaţa uneia dintre culegerile sale de folclor că „toate poveştile acestea au un parfum plăcut de ţară, ne amintesc asemenea vremea frumoasă a copilăriei şi a bunelor bunici“.

Parcurgând îndrăgite istorii, care au fermecat gândul şi inima nenumărator generaţii de copii, cititorii se vor lăsa purtaţi până în înaltul cerului pe aripile lui „Sur-Vultur sau vor călători într-o lume de taină alături de „Cerbul de Aur”; vor bate în lung şi-n lat „Împărăţia Arăpuşchii“, vor înfăptui nemaipomenite fapte de vitejie alături de „Chelbea năzdrăvanul“, îşi vor potoli setea de întâmplări fantastice la „Fântâna Sticlişoarei“ şi vor descoperi cu mirare nespusă cum „Un mort a omorât doi şi doi au omorât doisprezece“.

De asemenea, una dintre dimensiunile centrale ale poveştilor lui Stăncescu este umorul – hazul nebun stârnit de situaţii comice şi personaje caraghioase care vor descreţi frunţile şi vor rămâne mult timp în mintea cititorilor de orice vârstă. Printre acestea se numără năstruşnicul „ţigan cu trei suflete“, care se plimbă hai-hui prin lume şi necăjeşte fără voia lui pe toţi cei care-i ies în cale, un tăietor de lemne sărac cu duhul care înţelege într-un final că bătaia e ruptă din rai, după ce până atunci va fi irosit toate darurile minunate primite de la Dumnezeu („Basmul cu măciuchiţa“) sau un om sărman care se ia la întrecere cu un pui de Scaraoschi şi, prin isteţime şi vicleşug, reuşeşte să se căpătuiască („Săracul şi dracul“).

Vă invităm la lectură...într-o lume plină de poveste!




×
Subiecte în articol: Jurnalul National
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close