Antena 3 CNN Actualitate Media A murit Craig Sager, un jurnalist celebru pentru interviurile din timpul meciurilor NBA

A murit Craig Sager, un jurnalist celebru pentru interviurile din timpul meciurilor NBA

A murit Craig Sager, un jurnalist celebru pentru interviurile din timpul meciurilor NBA
Sursa foto: Foto: Facebook/com
16 Dec 2016   •   10:48

Craig Sager, unul dintre cei mai cunoscuţi ziarişti specializaţi în campionatul profesionist nord-american de baschet (NBA), a încetat din viaţă la vârsta de 65 de ani, a anunţat, joi, grupul audiovizual Turner Sports, citat de AFP.

În memoria lui Sager, care suferea de leucemie din 2014, echipele din NBA au ţinut un moment de reculegere înaintea meciurilor de joi, conform anunţului făcut de comisarul NBA, Adam Silver.

"Craig era pentru NBA la fel de important ca jucătorii şi antrenorii", a reamintit el.

Sager făcea interviuri din 1985 cu antrenorii în timpul meciurilor, primind adesea răspunsuri acerbe, în special de la Gregg Popovich, emblematicul antrenor al echipei San Antonio Spurs.

El şi-a părăsit postul în cursul sezonului 2014-2015 pentru a fi supus unei grefe de măduvă osoasă. A revenit pe micile ecrane în sezonul următor, acoperind pentru prima dată o finală NBA difuzată tradiţional de posturile concurente canalului pentru lucra, TNT.

La anunţul decesului, mai mulţi jucători, foşti şi actuali, i-au celebrat memoria, printre ei aflându-se Magic Johnson sau Kevin Durant

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close