Antena 3 CNN Actualitate Media Cristian Tudor Popescu: ”Ca democrația din România să fie vie și să funcționeze, trebuie să învățăm să ne ascultăm”

Cristian Tudor Popescu: ”Ca democrația din România să fie vie și să funcționeze, trebuie să învățăm să ne ascultăm”

Cristian Tudor Popescu: ”Ca democrația din România să fie vie și să funcționeze, trebuie să învățăm să ne ascultăm”
09 Feb 2017   •   10:38

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a publicat un articol în care scrie că românii au reînvățat să protesteze însă, ”pentru ca democrația din România să fie vie și să funcționeze, trebuie să mai învățăm să ne ascultăm”.

În articolul intitulat ”Democrația vorbelor în vânt”, Cristian Tudor Popescu face o scurtă sinteză a ultimelor zile de protest din țară.

”Secvența nr. 1. Președintele Iohannis descalecă în mijlocul încă nu foarte mulților protestatari din Piața Universității, înveșmântat într-o geacă roșie. Nu intră în dialog cu nimeni. Oamenii aflați mai departe de echipa președinte-sepepiști își văd de strigat, cei mai apropiați îl filmează cu telefoanele. Domnul președinte ține un discurs despre „gașca de penali” din Palatul Victoria, dă de câteva ori din mână, apoi se topește în peisaj. Băița prezidențială de mulțime a durat cam 10 minute.

Secvența nr. 2. Robotul bolnav Iordache, încă ministrul Justiției, conferențiază cu presa. Repetă de 20 de ori „Altă întrebare!”, pe un ton echivalent cu „Hai sictir!”, la orice întrebare îi pun jurnaliștii.

(...) Secvența nr. 4. Președintele iese per pedes pe poarta palatului Cotroceni și se duce la suta și ceva de protestatari antiprezidențiali. Ninge cu fulgi cât vrabia, viscolul vâjâie, oamenii țipă și suflă în vuvuzele. Doi-trei inși foarte vocali acaparează prim-planul în fața președintelui proțăpit statuie, cu capul descoperit, semn că n-are de gând să stea prea mult pe acolo. Îi strigă că a dezbinat țara și îi cer să-și dea demisia. (...)

Ce au în comun sau, de fapt, ce lipsește în toate aceste momente, în Piața Universității, în palatul Victoria, în Parlament, în fața Cotroceniului? Ceva esențial: comunicarea. Nimeni nu a comunicat cu nimeni. Fiecare, prin vorbe și gesturi, și-a împins interesul în față cu încăpățânare, fără să-i pese de opiniile celorlalți. Toți au vorbit singuri, ca televizorul. În aceste zile, am reînvățat să protestăm, ceea ce pe mine, unul, mă bucură nespus – protestul pașnic în stradă este un semn puternic de sănătate democratică. Dar pentru ca democrația din România să fie vie și să funcționeze, trebuie să mai învățăm un lucru: să ne ascultăm și să încerce fiecare, cu adevărat, să înțeleagă ce spune celălalt”, a scris jurnalistul.

Citește articolul complet pe republica.ro.

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close