Antena 3 CNN Actualitate Media Fotografi celebri şi capodoperele lor

Fotografi celebri şi capodoperele lor

Fotografi celebri şi capodoperele lor
Sursa foto: Foto: Tim Mantoani
23 Ian 2012   •   16:24

Omul din faţa tancului din Piaţa Tienanmen, portretul fetei afgane de pe coperta revistei National Geographic sau victoria lui Muhammad Ali în faţa lui Sonny Liston. Toate aceste fotografii sunt repere istorice.

Dar puţini dintre noi îi recunoaştem pe cei care au surprins aceste momente.
Toţi aceştia, prezentaţi mai jos, sunt fotografi celebri care ţin pozele cu care se identifică.

Tim Mantoani speră ca, prin lansarea cărţii sale "În spatele fotografiilor: Arhivând legendele fotografiei", să aducă în prim-plan oamenii care au realizat aceste instantanee epice.

În vremea în care fiecare dintre noi are o cameră foto în buzunar şi miliarde de poze circulă pe internet în fiecare zi, Mantoani vrea să expună ideea că o fotografie unică nu se întâmplă pur şi simplu.

"În spatele acesteia, este întotdeauna un om care îşi dedică o viaţă întreagă acestei cariere. Dacă prezentăm aceşti oameni, ajutăm să înţelegem mai bine istoria unei poze reprezentative pentru fiecare dintre ei", a spus autorul cărţii.

×
Subiecte în articol: fotografie
Parteneri
Meteorologii au anunțat când scăpăm de ploi
x close