Antena 3 CNN Actualitate Media În premieră: România tratată regeşte - Regele Mihai I, celebrat cu mare fast la Casa Regală a Marii Britanii

În premieră: România tratată regeşte - Regele Mihai I, celebrat cu mare fast la Casa Regală a Marii Britanii

În premieră: România tratată regeşte - Regele Mihai I, celebrat cu mare fast la Casa Regală a Marii Britanii
Sursa foto: Foto: In premiera
19 Noi 2012   •   12:21
Aristocraţia britanică l-a celebrat pe unul dintre românii pe care îi cinsteşte şi îi admiră cel mai mult, Regele Mihai I. El este singurul monarh în viaţă deţinător al Ordinului Victorian, pe care l-a primit chiar de la Regele George al VI-lea.

Avea doar 16 ani când a primit una dintre cele mai importante decoraţii ale Casei Regale Britanice, el reprezentând atunci România la încoronarea regelui George al VI-lea.

După 75 de ani, Regele Mihai s-a întors la curtea Elisabetei a II-a pentru a fi celebrat. La ceremoniile organizate în cinstea lui la Londra s-a vorbit mult despre România, iar aristocraţia britanică s-a înclinat cu respect în faţa celui care ne-a reprezentat.

 


Carmen Avram şi echipa ei te invită să vizitezi site-ul emisiunii: inpremiera.antena3.ro.

Aici vei găsi arhiva emisiunilor marca "În premieră", precum şi detalii despre cei care îţi aduc reportaje de excepţie.

Antena 3 este singurul post de ştiri din România afiliat la CNN International si parte a INTACT Media Group.

 

×
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close