Antena 3 CNN Actualitate Media Le Monde, în doliu. Directorul cotidianului francez, Erik Izraelewicz, a decedat la 58 de ani

Le Monde, în doliu. Directorul cotidianului francez, Erik Izraelewicz, a decedat la 58 de ani

Le Monde, în doliu. Directorul cotidianului francez, Erik Izraelewicz, a decedat la 58 de ani
Sursa foto: Foto: lemonde.fr
28 Noi 2012   •   19:08

Erik Izraelewicz, directorul cotidianului francez Le Monde, a murit brusc, marţi, la vârsta de 58 de ani, după ce i s-a făcut rău în redacţia acestei publicaţii, a anunţat preşedintele-director al grupului Le Monde, Louis Dreyfus, citat de AFP.
   
Jurnalistul Erik Izraelewicz, specialist în economie, era totodată vicepreşedintele consiliului de monitorizare a săptămânalelor Télérama şi Courrier international. Erik Izraelewicz a fost numit în funcţia de director al publicaţiei Le Monde în februarie 2011.
   
"Erik s-a simţit rău spre sfârşitul după-amiezei, în redacţie, unde a primit îngrijiri medicale, iar apoi a fost internat la spitalul Salpêtrière, unde a murit la începutul serii", a anunţat Louis Dreyfus, fără să precizeze cauza decesului.


   
Înainte de a prelua conducerea cotidianului Le Monde, Erik Izraelewicz şi-a construit cariera publicând articole şi editoriale în rubrici economice şi a coordonat activităţile redacţiilor a două publicaţii economice franceze - Les Echos şi La Tribune.
   
Originar din Strasbourg şi având un parcurs academic strălucit (doctor în economie şi absolvent al Centrului de Formare pentru Jurnalişti), Erik Izraelewicz şi-a început cariera la săptămânalul L'Expansion şi a participat apoi la înfiinţarea, în 1985, a cotidianului economic La Tribune.
   
În 1986 s-a alăturat redacţiei Le Monde, unde a rămas aproape 15 ani. A coordonat activitatea departamentului economic şi a ocupat postul de corespondent de la New York şi de redactor-şef.
   
Din 2000 până în 2008 a ocupat funcţii de conducere în cadrul publicaţiei Les Echos, pe care a părăsit-o pentru a reveni la La Tribune în funcţia de director, după ce s-a opus cumpărării acelei publicaţii de către Bernard Arnault, patronul grupului LVMH.
   
Pasionat de profesia sa, Erik Izraelewicz a scris şi câteva cărţi, dintre care două despre China ("Quand la Chine change le monde" în 2004 şi "L'Arrogance chinoise" în 2011, ambele publicate de editura Grasset).
   
Preşedintele francez François Hollande şi-a exprimat "profunda tristeţe" şi a adus un omagiu "unui economist de reputat, unui profesionist renumit şi unui om exigent şi generos".

"Franţa a pierdut un jurnalist de mare talent, respectat de toată lumea", a adăugat preşedintele francez într-un comunicat.


×
Subiecte în articol: Le Monde
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close