Antena 3 CNN Actualitate Media Mircea Badea: Nu mai pot cu luna decembrie. Mai e mult din ea?

Mircea Badea: Nu mai pot cu luna decembrie. Mai e mult din ea?

Mircea Badea: Nu mai pot cu luna decembrie. Mai e mult din ea?
de N.B.    |    15 Dec 2011   •   23:48

Mircea Badea a vorbit, în ediţia de joi seara, despre sosirea sfârşitului de an şi, odată cu acesta, a sărbătorilor de iarnă şi a clişeelor care le însoţesc.

Realizatorul "În gura presei" comentează expresia "să ningă ca în poveşti", care, cel mai probabil, va fi folosită din ce în ce mai des în această perioadă. El încearcă să descopere care este acea poveste în care "ninge" şi totul este ca "ca în poveşti".

"Să ningă la munte, să ningă la câmpie. Să ningă în Berceni ca-n poveşi? Dacă-mi arătaţi mie o poveste care să spună ce mişto e cu zăpadă în Berceni, mănânc povestea respectivă", spune Badea, referindu-se la multitudinea dezvantajelor pe care le prezintă căderea zăpezii într-un oraş aglomerat.

Luna decembrie nu se numără printre lunile preferate ale lui Mircea Badea, acesta dorindu-şi ca această perioadă, de sărbătoare şi amorţeală, să se termine cât mai repede.

 

×
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close