Radio Guerrila se închide, după ce CNA a decis să retragă licenţele

de M.Z.    |    19 Sep 2013   •   19:32
Radio Guerrila se va închide în zilele următoare, după ce Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis să îi retragă toate licenţele audiovizuale deţinute de Realitatea Media SA.

În urmă cu două zile, firma, care se afla în insolvenţă din septembrie 2011, a anunţat că scoate la licitaţie, prin administratorul său judiciar, licenţele audiovizuale ale postului Radio Guerrilla şi ale televiziunii Money Channel.

După decizia CNA, conducerea postului de radio a anunţat că va continua să emită on-line, iar angajaţii intenţionează să participe la licitaţie în cazul în care licenţele vor fi vândute.

x close